Conform Economistul.ro: Dezastrul din sectorul energetic românesc nu este o consecință a ascensiunii energiei regenerabile, ci rezultatul unei tranziții energetice prost gestionate, susține Dumitru Chișaliță, Președintele Asociației Energia 2020 (AEI). Potrivit acestuia, statul român a prioritizat absorbția fondurilor europene și numărul de megawați instalați în detrimentul armonizării dintre producție, rețea și consum, a localizării raționale a capacităților noi, a stocării energiei și a dezvoltării rețelelor înaintea racordărilor.
Greșeli strategice în tranziția energetică
Chișaliță subliniază că eliminarea cărbunelui, deși necesară din punct de vedere economic și de mediu, a fost făcută pripit, fără a dispune de capacități ferme de înlocuire, precum centrale pe gaze, stocare suficientă sau rețele întărite. Acesta avertizează că problema reală nu este renunțarea la cărbune, ci înlocuirea acestuia cu capacități nesigure.
Energia regenerabilă nu este, în sine, cauza crizei. Panourile fotovoltaice și turbinele eoliene nu au destabilizat singure sistemul. Greșeala fundamentală a fost considerarea megawaților regenerabili, volatili și dependenți de vreme, ca fiind echivalenți cu megawații controlați din surse tradiționale. Analiza economică a comparat costul aparent redus al energiei regenerabile cu costul complet al centralelor clasice, neglijând costurile stocării, echilibrării și consolidării rețelelor.
Politici energuetice sub influența intereselor
Dezastrul energetic este, de asemenea, rezultatul unor politici modelate de interesele celor care au vizat îmbogățirea rapidă, nu siguranța sistemului. Potrivit lui Chișaliță, politicienii au promovat legi și programe care au încurajat vânzarea de echipamente și dezvoltarea unor afaceri cu profituri mari, dar cu riscuri transferate consumatorilor. Investițiile nu au pornit de la întrebarea „de ce are nevoie sistemul?”, ci de la „ce se poate vinde și unde se poate câștiga?”. Astfel, s-au construit afaceri profitabile, unele peste greșelile altora, iar crizele au devenit combustibil pentru un mecanism economic bazat pe erori.
Se promovează agresiv ideea că viitorul energetic ar trebui să se bazeze exclusiv pe fotovoltaice, ignorând importanța altor surse. Fotovoltaicele sunt necesare, dar nu pot asigura singure funcționarea unui sistem energetic, producția lor fiind dependentă de soare și vânt. Un sistem energetic sigur și accesibil necesită un mix echilibrat de surse: regenerabile, hidroenergie, nuclear, gaze, stocare și rețele consolidate.
România nu are o problemă cu cantitatea de energie regenerabilă, ci cu lipsa de organizare, flexibilitate și responsabilitate în integrarea acesteia. Tabelul prezentat în articolul original detaliază o serie de acțiuni și inacțiuni din ultimii ani, precum desființarea RENEL, divizarea CONEL, construcția pieței fără o politică de adecvanță, blocarea proiectelor hidroenergetice majore, precum și modul în care au fost derulate programele de finanțare pentru regenerabile, cum ar fi schema de certificate verzi și programul „Casa Verde”.
Investitorii au fost încurajați să caute terenuri, potențial eolian sau solar și racordări accesibile, recuperarea rapidă a capitalului fiind prioritară. Nu a fost responsabilitatea investitorilor să reconstruiască Sistemul Electroenergetic Național (SEN), ci a statului să stabilească reguli clare privind localizarea producției, necesarul de consum, obligativitatea stocării, aportul la serviciile de sistem și suportarea costurilor de întărire a rețelei.
Fondurile europene și naționale, menite să modernizeze sistemul, au devenit adesea obiectivul principal, indicatorii politici fiind banii atrași, contractele semnate și panourile montate, în detrimentul rezultatelor energetice. Unele programe de finanțare au părut mai degrabă concepute pentru o rapidă circulație a banilor printr-un cerc de furnizori și instalatori, decât pentru obținerea celui mai bun rezultat energetic, lăsând costurile tehnice pentru etapele următoare.
Un megawatt fotovoltaic nu este inferior unui megawatt pe gaz sau hidro, dar reprezintă un „produs energetic” diferit. Acesta nu produce energie după apus, nu poate fi pornit la cererea dispecerului și necesită stocare sau backup. SEN are nevoie de „energia potrivită, în locul potrivit și în secunda potrivită”. Tranziția energetică nu poate fi realizată fără stocare, care implică diverse tehnologii, de la baterii la hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.
Sistemul energetic a fost sacrificat pentru subvenții, dividende și profituri rapide, fiecare nouă capacitate trebuind analizată simultan din perspectiva sursei, rețelei și consumului. România nu a făcut tranziție energetică, ci o acumulare de instalații fără sistemul de susținere necesar. Criza actuală reflectă eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă pentru subvenții și comunicate triumfaliste, neglijând construcția stocării, rețelei și a capacității controlabile esențiale pentru funcționarea sistemului.
Sursa: Economistul.ro
