Lipsa de pregătire a profesorilor este principalul motiv pentru numărul mare de elevi cu dificultăți de înțelegere a textelor și a informațiilor, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un podcast organizat de Salvați Copiii România.
Întrebat despre procentul responsabilității pentru acest tip de analfabetism funcțional atribuit lipsei de pregătire a cadrelor didactice, ministrul a răspuns: „Nu vreau să spun 100%, însă cea mai mare parte a responsabilității aparține profesorilor. Elevii vin cu un nivel normal de inteligență și creativitate, iar profesorii au rolul de a le transmite competențele necesare. Responsabilitatea nu poate fi pusă decât pe ginele învățământului, pentru că și în învățământul universitar, unde trebuie să fie și acolo o contribuție, constatăm un abandon școlar destul de ridicat și un impact important îl are și universitatea, și cadrele didactice.”
Daniel David a subliniat că, dacă elevii ajung până în clasa a VIII-a fără a avea abilități fundamentale, vina nu poate fi decât a dascălilor: „Dacă se află în clasă și a fost primit în clasa a V-a și lucrat cu el până în clasa a VIII-a, iar apoi, la testele internaționale precum PISA sau TIMSS, apare ca fiind analfabet funcțional, atunci cine e de vină?”
Sursa: G4Media