Conform Economica: Dunărea secată provoacă șocuri economice în România
Nivelurile extrem de scăzute ale Dunării în 2026 pun în pericol producția de energie, transportul fluvial și industria românească, într-un context economic marcat de stagnare și inflație ridicată. Fenomenul actual are un caracter stagflaționist, afectând activitatea economică și alimentând creșterea costurilor cu energia, transportul și implicit, producția agricolă.
Investiții întârziate și riscuri climatice, în paralel cu presiunea pe inflație
Valentin Tătaru, economistul șef al ING, subliniază că situația actuală reflectă atât impactul unui șoc climatic, cât și consecințele unor investiții întârziate în infrastructura critică. Fondurile europene, în special cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), rămân esențiale pentru susținerea economiei. Capacitatea proiectelor PNRR de a crește reziliența țării la astfel de fenomene climatice ar trebui să fie un criteriu major de evaluare. „Marile căi navigabile sunt factori care facilitează activitatea industrială”, explică Tătaru, comparând situația cu cea a fluviului Rin.
La Baziaș, debitul Dunării a atins cote alarmant de scăzute, ajungând la 1.500 metri cubi pe secundă, față de o medie normală de 4.700 metri cubi în iulie. Acest lucru a dus la perturbări în transportul fluvial, restricții la irigații și suspendarea unor servicii de feribot. De asemenea, autoritățile se confruntă cu provocarea de a asigura apa de răcire pentru centrala nucleară de la Cernavodă.
Economistul șef ING avertizează că, în contextul unei economii deja fragile, cu o producție industrială în declin și inflație persistentă, acest șoc are o importanță macroeconomică sporită. Estimările actuale indică o contracție a PIB-ului cu 0,5% în 2026, după o creștere minimă de 0,7% în 2025.
Consumatorul final, cel mai afectat de scumpirea energiei și transportului
Principalul canal prin care scăderea nivelului Dunării afectează economia nu este neapărat o penurie fizică de energie, ci impactul asupra prețurilor. Când producția stabilă de energie nucleară scade, România devine dependentă de importuri și de surse interne cu costuri mai ridicate. Aceasta exercită presiune pe marjele de profit și anticipează o posibilă transferare a costurilor crescute către consumatori. Inflația, deja în jur de 10% în ultimele patru trimestre, ar putea fi influențată negativ de acest șoc energetic, punând sub semnul întrebării ținta de 6% pentru sfârșitul lui 2026.
Industria românească, deja afectată de scăderi de producție în primele luni ale anului 2026, se confruntă cu un nou șoc. Sectorul prelucrător a înregistrat o scădere de 4,3%, iar industria în ansamblu cu 3,1% în perioada ianuarie-mai 2026. Valentin Tătaru menționează că dificultățile industriei depășesc o simplă recesiune ciclică, fiind legate și de cererea externă slabă, costurile de finanțare și cele energetice.
Decizia producătorilor auto Dacia și Ford de a suspenda producția până la 19 august reduce cererea de energie electrică, ilustrând totodată alternativele limitate ale sistemului energetic în a gestiona astfel de crize. Autoritățile se bazează pe marii consumatori pentru echilibrarea sistemului, sugerând că aceștia sunt solicitați să acționeze ca un amortizor informal.
Dunărea își pierde din avantajul de cost, cu apariția suprataxelor pentru transportul de mărfuri pe fondul nivelului scăzut al apei. Navele transportă încărcături reduse, iar mărfurile sunt deviate către transportul rutier și feroviar. Acest lucru afectează un coridor strategic vital pentru Europa Centrală, Marea Neagră, Ucraina și Moldova, cu consecințe directe asupra costurilor de transport și fiabilității lanțurilor de aprovizionare.
Economia românească, deși nu va fi destabilizată de secetă, se confruntă cu un spațiu de manevră redus pentru șocuri care ar putea fi, în parte, evitate. Investițiile finanțate din fonduri UE, inclusiv cele din PNRR, oferă un anumit amortizor, dar eficacitatea lor va fi măsurată prin capacitatea de a reduce costurile economice ale viitoarelor secete. Rețelele energetice, stocarea, irigațiile și infrastructura de transport trebuie văzute ca parte a unei singure strategii de reziliență. Măsurile de urgență pot asigura aprovizionarea pe termen scurt, dar nu înlocuiesc o strategie pe termen lung în domeniul energiei și transporturilor. Adevăratul test va consta în modul în care România va aborda adaptarea la schimbările climatice, securitatea energetică și competitivitatea industrială ca o singură și aceeași problemă macroeconomică.
Sursa: Economica
