ULTIMA ORA
Societate

Bolojan, acuzat de prostie și tupeu la București

Redacția JurnalExpres

Conform România TV: Băsescu critică vehement Guvernul și acuză blocaje politice

Traian Băsescu, fost președinte al României, a lansat acuzații dure la adresa premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan, într-o intervenție televizată la România TV. Fostul șef al statului consideră că țara are nevoie urgentă de formarea unui nou guvern și susține că acțiunile lui Ilie Bolojan ar împiedica găsirea unei soluții politice viabile.

Acuzat de obstrucționarea formării guvernului

„Ideea este că avem nevoie de un guvern acum, cât mai repede, și Bolojan ar trebui, că iar a pus piedica, după ce a spus PSD că ne chinuim să facem ce om face să putem să trecem un guvern, a venit Bolojan: nu, eu vreau de tehnocrați, dar să fie cu ciucurel pe stânga, să garanteze că respectă programul meu, adică a pus tamponul care să facă imposibilă o soluție politică,” a declarat Traian Băsescu.

Fostul șef al statului a subliniat că Ilie Bolojan nu posedă calitățile unui politician „genial” și a criticat măsurile fiscale adoptate de cabinetul pe care îl conduce. Potrivit lui Băsescu, Bolojan ar greși considerând că acțiunile sale sunt „extraordinare”.

„Cred că aici greșește foarte tare, pentru că el are impresia că este genial, în politică, în administrație, în ce vrei și ce nu vrei. El crede că ce a făcut acum este extraordinar. Nu, a făcut o mare prostie, a făcut jumătate bine, că a redus cheltuieli, și o mare prostie că a mărit fiscalitatea pe economie. O altă mare prostie a făcut că a umilit până și mămicile,” a precizat Băsescu.

Critici privind campania electorală și asumarea meritelor

Traian Băsescu a sugerat că premierul Bolojan se află într-o permanentă campanie electorală, la fel ca și președintele Nicușor Dan. El critică faptul că Nicușor Dan ar culege meritele pentru măsurile guvernamentale fără a le susține public.

„Bolojan e tot timpul în campanie. A avut grijă să se vadă că a luat o carte de la anticariat, este în campanie. Nicușor este și el în campanie și vă voi spune un lucru care nu mi-a plăcut. Bolojan și-a luat înjurăturile pentru măsuri, jumătate în regulă, jumătate greșite. Cele în care a afectat economia, a frânat-o, a pus taxe și descurajează investițiile care se vor duce la bulgari că au taxe mult mai mici.”

Băsescu a continuat prin a sublinia ironia situației în care, după ce Bolojan și-a asumat criticile pentru măsurile economice, Nicușor Dan ar beneficia de o eventuală îmbunătățire a ratingului. „Ce nu mi-a plăcut, toată lumea l-a boscorodit pe el, inclusiv eu. Dar dacă rezultatul Moody’s a fost cum trebuie, domn prezidente să spună „ce succes am avut”? Absolut caraghios. Să stea acolo că nu a ieșit măcar o dată să susțină o măsură a guvernului. Dacă s-a menținut ratingul, a ieșit să ne explice ce bine au lucrat partidele și de fapt s-a sacrificat Bolojan.”

Bolojan, creditat cu asumarea măsurilor dificile

În opinia fostului șef al statului, meritele pentru menținerea ratingului de țară ar trebui să îi revină în principal lui Ilie Bolojan, întrucât acesta și-a asumat public măsurile de reducere a cheltuielilor și de creștere a fiscalității.

„Cel care și-a asumat public măsurile a fost Bolojan, nicidecum președintele. Bolojan a avut curaj, s-a dus și a spus asta facem. Bine, rău, a prevenit o intrare în zona nerecomandat pentru investiții, pentru țară, la Fitch și Moody’s, deci și-a făcut treaba,” a concluzionat Traian Băsescu.

Sursa: România TV