Conform Economistul.ro: România se confruntă cu un paradox major în ceea ce privește resursele de apă: deși țara este traversată de Dunăre și de numeroase râuri interioare, iar Delta Dunării este un patrimoniu UNESCO, realitatea statistică indică o vulnerabilitate hidrică în creștere. Aproximativ 40 de miliarde de metri cubi de apă utilizabilă anual, ceea ce înseamnă circa 1.900 de metri cubi pe locuitor, plasează România aproape de pragul de stres hidric definit de ONU. Această cantitate este, în mare parte, dependentă de fluxul Dunării, care provine din alte zece state riverane, subliniind dependența de decizii externe pentru securitatea hidrică națională.
Declinul sistemului național de irigații
Un exemplu elocvent al gestionării deficitare este sistemul național de irigații. Înainte de 1990, România dispunea de o infrastructură vastă, extinsă pe aproximativ 3,2 milioane de hectare, una dintre cele mai mari din estul Europei. Județul Constanța, de pildă, avea peste 87% din suprafața agricolă irigată. La doar trei decenii distanță, suprafața amenajată pentru irigații în același județ s-a redus la puțin peste 100.000 de hectare, iar utilizarea efectivă este și mai mică. La nivel național, mai puțin de 10% din terenul arabil este irigat anual. Cauza principală nu a fost seceta, ci demontarea sistematică a infrastructurii în anii 1990, stații de pompare dezmembrate, conducte furate și dale de beton vândute ca fier vechi.
Fluviul Dunărea, o resursă transfrontalieră complexă
Dunărea rămâne un simbol al cooperării internaționale, Complexul hidroenergetic de la Porțile de Fier, construit împreună cu Serbia, fiind un proiect major. Cu toate acestea, fluviul este și un teren de negociere constantă cu celelalte nouă state riverane, aspecte precum navigabilitatea, calitatea apei și debitele minime fiind subiecte de discuție. Orice strategie națională privind apa trebuie să ia în considerare această realitate a diplomației fluviale, deoarece o parte semnificativă a resursei de apă nu își are originea sau destinația pe teritoriul României.
Probleme majore în accesul la apă și canalizare
Cea mai presantă problemă se resimte la nivelul gospodăriilor. În 2024, doar 77,6% din populația României este conectată la sistemul public de apă, sub media Uniunii Europene. Situația este și mai gravă în privința canalizării, cu doar 60,7% din populație racordată, față de peste 81% la nivel european. Diferența dintre urban și rural este drastică: în timp ce în orașe aproape 99,3% din locuitori au acces la canalizare, la sate procentul scade la 19%. Aproximativ patru milioane de români din mediul rural încă folosesc fântâni pentru a obține apă, într-o țară prin care curge unul dintre cele mai mari fluvii europene. Lipsa investițiilor constante și coerente în infrastructura de aducere a apei la robinet explică această situație.
Reabilitarea selectivă a sistemului de irigații, concentrarea pe zonele viabile economic, accelerarea racordării rurale la apă și canalizare, o poziție diplomatică activă pe Dunăre și o strategie națională dedicată apelor subterane, alături de valorificarea apelor minerale și termale, sunt direcții concrete pentru transformarea deficitului actual într-un avantaj administrat. România nu duce lipsă de apă în sens geografic, ci de o administrare care să trateze fiecare picătură ca pe o resursă finită și prețioasă.
Sursa: Economistul.ro
