ULTIMA ORA
Politică

Viktor Orban anunță acord cu președintele Trump pentru exonerarea Ungariei de sancțiunile petroliere americane pe termen nelimitat

Cristian Marinescu


Premierul maghiar Viktor Orban a declarat luni că a ajuns la un acord cu președintele american Donald Trump pentru excluderea Ungariei de la sancțiunile petroliere impuse de Statele Unite, pentru o perioadă nedeterminată, conform agenției de știri MTI.

El a subliniat că atât timp cât Donald Trump este președinte și el ocupă funcția de premier, sancțiuni nu vor fi aplicate. În mesajul său de pe Facebook, Orban a afirmat că „nu este exagerat să spunem că am finalizat cele mai importante negocieri ale anului”.

Prim-ministrul a adăugat că pentru Ungaria, rezultatele acestor discuții sunt extrem de importante. În cazul aplicării sancțiunilor americane asupra resurselor energetice din Rusia, costurile pentru consumatori ar fi crescut cu două sau chiar de trei ori, iar prețul benzinei la pompă ar fi urcat cu aproximativ 2,5 euro pe litru până de Crăciun. Orban a caracterizat această situație drept „un adevărat dezastru”, dar a spus că au reușit să evite această amenințare, permițând familiilor maghiare să sărbătorească Crăciunul așa cum și-au dorit.

După o întâlnire bilaterală la Washington cu președintele SUA — fiind prima după revenirea la putere a lui Donald Trump — Viktor Orban a declarat că, ulterior, reprezentantul Casei Albe a anunțat acordarea unei derogări de un an pentru Ungaria față de sancțiunile americane privind importurile de petrol și gaze din Rusia. Totodată, Ungaria s-a angajat să cumpere gaze naturale lichefiate (GNL) din America, în contracte în valoare de aproximativ 600 de milioane de dolari.

Sursa articol