Trei consorții internaționale și-au depus ofertele pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea Aeroportului Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”, anunță Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Proiectul vizează construirea unui nou terminal de pasageri cu o capacitate minimă de 1.600 de persoane pe oră nn
Terminalul va fi amplasat în apropierea celui existent. Investiția totală este estimată la 7,43 milioane lei, fonduri provenind din surse proprii ale CNAB, credite bancare, atragere de fonduri europene și alte surse legale. nn
Oferte din partea unor firme internaționale
Compania Națională Aeroporturi București a recepționat oferte din partea a trei asocieri de firme. Prima asociere este formată din Urban Scope (lider) și subcontractanți/terți EPC – Consultanță de Mediu, Carmen Geoproiect, Acadastru Online Consult și Setec International. A doua este condusă de EGIS România (lider), cu subcontractanți/terți EPC – Consultanță de Mediu și Arcadis Consulting (UK) Ltd și Egis Avia. A treia asociere este compusă din Quadratum Architecture (lider) – Haskoning Nederland BV operating as NACO – Netherlands Airport Consultants, alături de subcontractanții MC General Construct Engineering, Edit Structural, KVB Consulting & Engineering, Con Gaz Prest, Convergint România, Miri Dan Proiect și Geosond. nn
Firmele selectate vor avea la dispoziție opt luni pentru a preda documentația, termenul începând de la data comunicării ordinului de începere a lucrărilor.nn
Două variante pentru noua pistă
Conform CNAB, noul terminal va avea acces facil la infrastructura aeroportuară, inclusiv platforma, pistă și sistemul de căi de rulare. Există două variante pentru realizarea acestuia. Prima presupune transformarea Hangarului nr. 2 Romaero într-un terminal modern, cu o suprafață de 4.000 mp și teren adiacent de 18.000 mp. A doua variantă prevede construirea terminalului pe terenul CNAB, în zona de nord a pistei.nn
Pe lângă noul terminal, proiectul de modernizare include și reorganizarea actualului terminal de aviație generală și construirea unei parcări pentru pasageri, amplasată în proximitatea terminalului. Scopul final este creșterea capacității de procesare la Aeroportul Băneasa la 2,5 milioane de pasageri anual.nn
„Reconfigurarea terminalului va echilibra capacitățile de procesare între fluxurile de plecări și sosiri, în vederea asigurării unui nivel de servicii ridicat și a unei utilizări eficiente a infrastructurii”, a transmis CNAB într-un comunicat de presă.nn
În prezent, Compania Națională Aeroporturi București așteaptă rezultatele licitației pentru a demara efectiv lucrările de modernizare.