Primăria Capitalei inițiază o consultare de piață pentru modernizarea depourilor Titan și Colentina, având ca scop achiziția de servicii de proiectare și execuție.

„Scopul este să ne asigurăm că proiectele vor fi realizabile, adaptate cerințelor pieței și lipsite de probleme în procesul de licitație, identificând cele mai eficiente soluții tehnice. Licitația va fi anunțată în curând”, se arată într-o postare distribuită pe contul unui politician local.

Depourile vor fi demolate și reconstruite de la zero, cu introducerea de hale moderne, spații automatizate și facilități speciale pentru flota de tramvaie.

Valoarea totală a investiției depășește un miliard de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Regional București – Ilfov 2021-2027.

Modernizarea depourilor Titan și Colentina are o durată estimată de 28 de luni.

Depoul Titan, amplasat pe strada Nicolae Teclu în Sectorul 3, va beneficia de o investiție de aproximativ 578 milioane lei, inclusiv TVA. Proiectul include o hală nouă pentru întreținere, un centru de comandă și control, precum și spații de garare pentru tramvaie. Suprafața totală a terenului destinat modernizării depășește 165.000 metri pătrați.

Durata de execuție este de 28 de luni – 5 luni pentru proiectare și 23 de luni pentru realizarea lucrărilor.

Depoul din Șoseaua Colentina, în Sectorul 2, va fi reconstruit complet, cu o investiție de peste 434 milioane lei, TVA inclus. Noul complex va include hale de reparații, spații administrative și facilități moderne pentru tramvaie, necesare pentru operare eficientă, dat fiind infrastructura actuală.

Proiectul presupune instalarea de sisteme automatizate pentru întreținere și spălare, precum și optimizarea proceselor de exploatare. Suprafața totală a terenului este de peste 33.000 metri pătrați, iar lucrările vor dura aproximativ 28 de luni.



Sursa articol