Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, după rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova, că România are un respect profund pentru votul de ieri al basarabenilor, un gest care a demonstrat demnitate, maturitate și curaj în fața unor presiuni de amploare fără precedent. Șeful statului a adăugat că România va continua sprijinul pentru Moldova în drumul său european.
„Respectul nostru pentru votul de ieri al basarabenilor, care a arătat demnitate, maturitate și curaj în fața unei presiuni la o dimensiune nemaivăzută până acum”, a transmis Nicușor Dan.
El a asigurat toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de opțiunile lor politice, că țara noastră va continua să ofere sprijin în procesul său de integratoare europeană și va duce la îndeplinire proiecte menite să crească prosperitatea și să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din Basarabia.
Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, după analiza a peste 99% din procesele-verbale, Partidul Acțiune și Solidaritate, fondat de actuala președintă Maia Sandu, are șanse să păstreze majoritatea în Parlament după alegerile din 28 septembrie.
Anterior, în timpul nopții, agenția de presă oficială a Rusiei a anunțat rapid victoria formațiunilor de opoziție, bazându-se doar pe date din țară, fără a include rezultatele din diaspora.
Sursa: G4Media