Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat joi, la Poligonul Cincu, cu prilejul Zilei Distinșilor Vizitatori, că orice demonstrație este justificată, însă el insistă pe discuții sincere, „nu pentru a face doar poze”. De asemenea, a precizat că nu acceptă să fie șantajat de liderii sindicali.
„Consider orice protest justificat. Eu nu funcționez așa. Nu mă întâlnesc cu reprezentanți ai sindicatelor doar pentru a face poze și pentru a le arăta colegilor că au venit la ministru. Mi-au fost trimise mesaje în trecut. M-am întâlnit o singură dată cu ei. Mi-au cerut să ne vedem din nou. Eu am fost plecat într-o delegație în Coreea, apoi în Arabia Saudită, și au început să spună că dacă nu mă întâlnesc atunci când vor ei, vor organiza proteste. Sindicatele trebuie să apere interesele angajaților”, a spus ministrul Radu Miruţă.
El a subliniat că nu poate fi șantajat în astfel de moduri.
„Știu și eu unele probleme. Încerc să le rezolv pe cele cauzate de alții, dar nu mă angajez în negocieri sub presiune sau șantaj. Să vedem care sunt adevăratele probleme, propunerile, modul în care putem contribui. Vom merge mai departe, dar nu accept astfel de șantaje”, a adăugat oficialul.
Joi, ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, împreună cu alți demnitari și ambasadori, au participat la Ziua Distinșilor Vizitatori, la exercițiul militar Dacian Fall 2025, desfășurat în Poligonul Cincu din județul Brașov.
Circa o sută de angajați din industria de apărare au protestat în fața Ministerului Economiei, nemulțumiți de lipsa comenzilor și contractelor pentru sector, în special cele cu capital în totalitate sau majoritar de stat, precum și de nivelul salariilor.
Sursa: G4Media