Cu două săptămâni înainte de lansare, sistemul de verificare biometrică pentru toți călătorii din afara Europei a trezit îngrijorări serioase, conform unei publicații franceze. Acest sistem, care va deveni operațional începând cu data de 12 octombrie, va înregistra amprentele digitale și fotografiile tuturor cetățenilor non-europeni la trecerea frontierei în cele 29 de state membre ale spațiului Schengen. Scopul este de a simplifica formalitățile pentru vizitatorii cu scurtă ședere, prin colectarea acestor date înainte de intrarea în Uniunea Europeană, pentru a le stoca într-o bază de date europeană pentru trei ani.
Deși implementarea sistemului se apropie rapid, acesta nu este încă complet operațional, notează publicația britanică „The Guardian”. Pentru a se adapta noii proceduri, compania care administrează tunelul de sub Canalul Mânecii, care leagă Franța de Marea Britanie, a investit aproximativ 80 de milioane de euro în infrastructură, fiind instalate aproape 224 de terminale speciale în Folkestone și Calais. La aceste terminale, vehiculele vor fi flag-uite cu ajutorul camerele pentru înregistrarea numerelor de înmatriculare, iar șoferii și pasagerii vor trebui să coboare din vehicule pentru a li se preleva amprentele și pentru a fi fotografiați.
Se promite că procesul nu va dura mai mult de două minute pentru fiecare persoană, iar timpul mediu de traversare între Anglia și Franța, de circa 90 de minute, nu va fi afectat semnificativ. În portul Dover, au fost instalate aproape 100 de puncte de verificare, costul total fiind de peste 50 de milioane de euro. Deși se așteaptă ca această măsură să reducă cozile și întârzierile, un reprezentant al portului a declarat că se pregătesc pentru eventuale probleme de trafic, explicând că zona de verificare a fost amplasată în afara portului pentru a minimiza impactul asupra traficului.
Însă, mai există riscul de confuzie, pentru că pasagerilor din anumite puncte de verificare li se adresează întrebări diferite, uneori legate de cazare sau de asigurări, iar în alte locații aceste întrebări nu sunt puse. Primele vehicule vor fi inspectate la Dover în luna noiembrie, iar pentru inițial vor fi folosite doar chioșcurile pentru pasagerii obișnuiți și pentru cei de afaceri. Implementarea completă a sistemului este planificată pentru luna aprilie a anului următor, cu o perioadă de ajustare de până la 90 de zile în cazul unor probleme tehnice. În cele din urmă, finalizarea opțională a procesului este estimată să dureze aproximativ nouă luni.
Sursa: G4Media