Actorul american Patrick Muldoon, cunoscut pentru rolurile sale din serialele „Days of Our Lives” și „Melrose Place”, a decedat subit duminică, la vârsta de 57 de ani, a anunțat agentul său. Moartea sa a survenit la scurt timp după ce actorul postase un mesaj pe rețelele de socializare în care vorbea despre un nou proiect cinematografic.
Ultimul mesaj publicat
Cu doar două zile înainte de deces, Patrick Muldoon împărtășise pe contul său de Instagram entuziasmul său cu privire la un nou film. Actorul a scris că este „foarte entuziasmat să facă parte din acest proiect extraordinar, KOCKROACH”, regizat de Matt Ross, alături de nume mari ale cinematografiei, precum Chris Hemsworth, Taron Egerton, Zazie Beetz și Alec Baldwin. Filmările pentru acest proiect au loc în prezent în Australia. Mesajul a fost însoțit de o fotografie a unui articol din revista Deadline.
Rolurile care l-au consacrat
Patrick Muldoon s-a născut în San Pedro, California. Cariera sa în lumea televiziunii a fost marcată de rolul Austin Reed din serialul „Days of Our Lives”, unde a jucat între anii 1992 și 1995. Actorul a revenit la acest rol în 2011, după o pauză de 16 ani. După plecarea inițială din „Days of Our Lives”, Muldoon a interpretat personajul negativ Richard Hart în serialul „Melrose Place”, timp de trei sezoane, până în 1996. Actorul a fost, de asemenea, prezent în trei episoade din serialul „Saved by the Bell”, la începutul anilor ’90. Un alt rol notabil a fost cel al lui Zander Barcalow în filmul cult „Starship Troopers” din 1997.
Pe lângă cariera sa de actor, Patrick Muldoon a cochetat și cu muzica, lansând piese precum „I Believe” și „Gray Again”. În videoclipul piesei „Gray Again”, actorul a colaborat cu fosta sa parteneră, Denise Richards. Ultima peliculă în care a jucat Patrick Muldoon, thrillerul „Dirty Hands”, este programată să fie lansată în Statele Unite ale Americii în această lună.