Aproximativ 30 de picioare umane, importate din Statele Unite pentru cercetări științifice, sunt blocate pe aeroportul din Santiago de Chile de mai bine de un an, au indicat autoritățile sanitare locale într-un comunicat, citat recent de o agenție de știri. Această încărcătură a fost adusă în septembrie 2024 de către un centru privat de pregătire medicală pentru specializarea personalului din domeniul sănătății.

Transportul nu a primit autorizație pentru a fi lăsat să plece din aeroportul internațional al capitalei, a explicat subsecretarul pentru Sănătate Publică, confirmând o informație publicată de o gazetă locală. Acesta a spus că regulamentele în vigoare nu permit importul de părți umane pentru cercetare sau educație, deoarece cadavrele destinate acestor scopuri trebuie să fie donări făcute în Chile.

Din cauza refuzului autorităților, centrul privat a depus acțiuni legale, iar cazul se află acum în faza de judecată la Curtea Supremă, care urmează să decidă până la sfârșitul anului dacă va permite eliberarea pieselor umane. În documentație, centrul nu precizează dacă aceste resturi au fost cumpărate sau donate.

În țară, instituțiile de învățământ medical folosesc, de regulă, cadavre nerevendicate de la morgi sau spitale și acceptă donații pentru cercetare, însă aceste situații sunt rare. Potrivit unui studiu din 2019 realizat de o universitate locală, cele mai multe universități se confruntă cu dificultăți în obținerea materialelor pentru laboratoarele de anatomie, din cauza numărului mic de donații și a creșterii rapide a numărului de facultăți de medicină în ultimele decenii.



Sursa articol