Torje și Alexuc, pe urmele „Drumului Mătăsii” în Asia Express
Gabriel Torje, fostul fotbalist, se pregătește să intre într-o nouă competiție. Sportivul, în vârstă de 36 de ani, va participa la sezonul 9 al emisiunii Asia Express, difuzată de Antena 1. Alături de el va concura Alin Alexuc, de asemenea în vârstă de 36 de ani, fost luptător de performanță.
Informația a fost confirmată de surse apropiate postului de televiziune. Cei doi vor concura pe un traseu epic, ce se va întinde prin Uzbekistan și China, pe celebrul „Drum al Mătăsii”.
O aventură pe „Drumul Mătăsii” prin Uzbekistan și China
Antena 1 a anunțat oficial destinațiile pe care le vor explora concurenții din noul sezon Asia Express. Producătorii promit o experiență care depășește simpla cursă contra cronometru. Vor fi puse la încercare adaptabilitatea și capacitatea de a face față unor diferențe culturale majore.
„O călătorie care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferențe culturale uriașe, despre oameni și obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice”, au transmis reprezentanții postului de televiziune.
China va fi vedeta acestui sezon. Opt etape din concurs se vor desfășura pe teritoriul chinez, oferind o perspectivă amplă asupra bogăției culturale și a inovațiilor tehnologice ale țării.
„Asia Express va readuce la viață ideea unei rute care, de secole, a conectat Estul și Vestul, arătând cum influențele comerciale, culturale și tehnologice continuă să modeleze oamenii și spațiile pe care le traversează”, au mai precizat oficialii Antena 1.
Provocări moderne pentru concurenți
Producătorii Asia Express au dezvăluit și detalii despre probele care îi așteaptă pe concurenți. Pe lângă tradițiile locale, aceștia vor interacționa și cu tehnologii de ultimă generație. Emisiunea promite o îmbinare între trecut și prezent, între tradiție și inovație.
„Concurenții nu se vor confrunta doar cu tradiții și probe clasice, nu vor face cunoștință doar cu peisaje idilice și tradiții de demult, ci vor fi puși și în fața unor sisteme ultramoderne, anunță aceștia. De la oraşe extrem de dezvoltate la soluţii high tech, care vor ridica semne de întrebare din foarte multe puncte de vedere. Va fi despre adaptabilitatea într-o lume în care tradiţia şi inovaţia se intersectează la tot pasul”, au declarat oficialii Antena 1.
Gabriel Torje, cu 57 de meciuri și 12 goluri la echipa națională, și Alin Alexuc, cu patru participări la Jocurile Olimpice și campion european la lupte greco-romane în 2020, vor porni în această aventură. Filmările pentru Asia Express sezonul 9 sunt programate să înceapă în luna mai.
Sursa: Gazeta Sporturilor