Conform Descopera: Decizia intrării româniei în primul război mondial
Regele Ferdinand și guvernul condus de liberalul Ionel Brătianu au decis intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta, adică Franța, Rusia și Marea Britanie. Motivul invocat pentru această decizie a fost asuprirea românilor din provinciile aflate sub ocupația Austro-Ungariei: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș și Bucovina.
Primele acțiuni militare au fost încununate de succes, forțând armata austro-ungară să se retragă. Soldații români au reușit să elibereze o porțiune semnificativă din Transilvania. Această fază inițială a războiului a stârnit speranțe mari în rândul populației și al armatei.
Dezastrul de la Turtucaia și consecințele sale
Intrarea în război a scos rapid la iveală proasta organizare și pregătirea deficitară a armatei române, alături de corupția clasei politice, factori care au condus la dezastru. În plus, sudul țării a rămas descoperit în fața unui atac din partea Bulgariei, care a intrat în război de partea Puterilor Centrale.
La mijlocul lunii septembrie, germanii au transferat patru divizii pe frontul transilvănean, oprind avansarea românilor. Rușii au trimis trei divizii în sprijin, dar acestea nu au fost aprovizionate corespunzător. Primul contraatac major al Puterilor Centrale a fost coordonat de generalul August von Mackensen, cu o armată multinațională formată din trupe germane, bulgare și otomane.
Atacul declanșat din Bulgaria pe direcția nord, pe 1 septembrie, s-a îndreptat spre Constanța. Garnizoana de la Turtucaia, lipsită de sprijin și asediată de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie. Înfrângerea de la Turtucaia a marcat începutul sfârșitului pentru campania militară a României în acel an.
Ocupația și rezistența
Nemții și austriecii au continuat atacurile, iar în decembrie 1916, întreaga parte de sud a țării fusese ocupată. Guvernul, regele și populația s-au retras în Moldova. Armata română pierduse peste 250.000 de militari pe front, aproximativ o treime din forțele mobilizate. Imaginile de epocă arată femei în port tradițional românesc, mobilizând resurse sub sloganul „Ajutați România!” pentru Crucea Roșie.
Armata germană a fost oprită înaintarea la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română a continuat să lupte, deși cea mai mare parte a teritoriului național se afla sub ocupație străină. Pierderile totale ale armatei române au fost estimate între 300.000 și 400.000 de soldați, în timp ce pierderile Puterilor Centrale au fost de aproximativ 60.000 de oameni.
Luptele au continuat în 1917, cu Moldova rămânând neocupată datorită strategiei de apărare. Armata română a atacat alături de aliații ruși în mai 1917, în sprijinul Ofensivei Kerenski, reușind să spargă frontul austro-ungar la Mărăști. Avansarea a fost oprită din cauza eșecului general al ofensivei rusești. Forțele lui Mackensen au contraatacat, dar au fost respinse la Mărășești. Până la sfârșitul războiului, germanii au extras peste un milion de tone de țiței din câmpurile petroliere din jurul Ploieștiului și au rechiziționat două milioane de tone de cereale de la țăranii români, resurse vitale pentru Germania.
După cucerirea puterii de către bolșevici în Rusia și semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, România a rămas izolată și nevoită să iasă din război, acceptând condițiile Păcii de la București. În urma ofensivei aliate de la Salonic, care a scos Bulgaria din război, România a reintrat în luptă pe 10 noiembrie 1918, cu o zi înainte de încheierea războiului în vest. Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a proclamat unirea cu România, urmată de votul pentru unire al reprezentanților Bucovinei pe 28 noiembrie și de proclamația de la Alba Iulia, pe 1 decembrie, a românilor și sașilor din Transilvania. Tratatul de la Versailles a recunoscut aceste uniri, în conformitate cu dreptul la autodeterminare.
Sursa: Descopera
