Teatrelli protestează față de comasarea instituțiilor culturale propusă de Primărie
Teatrelli, un program cultural dezvoltat de Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (CREART), va organiza un „protest simbolic” prin vânzarea de bilete pentru spectacolele din luna mai, urmată de anularea unora dintre acestea în aceeași zi. Acțiunea este o reacție directă la propunerea Primarului Ciprian Ciucu de comasare a mai multor instituții culturale și educaționale, o măsură ce va fi supusă votului în ședința Consiliului General din 2 aprilie.
Proiectul de comasare vizează reunirea unor entități precum CREART, ARCUB, PROEDUS, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Arte într-o singură instituție numită „Arte și Evenimente Urbane București”. Reprezentanții Teatrelli consideră că această inițiativă, justificată prin necesitatea eficientizării cheltuielilor, lipsește de o viziune coerentă asupra dezvoltării sectorului cultural al capitalei.
Campania #LipsaDeViziune și riscul închiderii Teatrelli
Ca formă de protest, Teatrelli lansează o campanie intitulată „#LipsaDeViziune”. Miercuri, 1 aprilie, biletele pentru spectacolele programate în luna mai vor fi puse în vânzare în cursul dimineții, iar unele dintre acestea vor fi ulterior anulate în aceeași zi.
În comunicatul emis, organizația avertizează că actuala stagiune ar putea fi ultima, iar spectacolele programate până în luna iunie vor fi însoțite de mesajul „PosibilUltimaStagiuneTeatrelli”. Reprezentanții Teatrelli au subliniat că „deciziile administrative luate rapid, fără o strategie clară, pot afecta ireversibil un ecosistem cultural deja fragil, în care esențiale sunt procesul de creație și producțiile care abordează teme actuale și relevante”.
Refund instant pentru cumpărătorii de bilete
Reprezentanții Teatrelli au asigurat că persoanele care vor achiziționa bilete pentru spectacolele din mai și care vor fi ulterior anulate vor primi banii înapoi integral în aceeași zi. „Ne asumăm ca organizatori ca nimeni să nu fie impactat. Facem refund instant”, au transmis aceștia.
Prin acest gest, Teatrelli dorește să atragă atenția asupra procesului de luare a deciziilor în domeniul cultural și solicită primăriei să organizeze o consultare publică înainte de a adopta hotărârea de comasare, îndemnând totodată cetățenii și comunitatea artistică să se implice în dezbatere.
Ședința Consiliului General al Municipiului București în care va fi votată propunerea de comasare a instituțiilor culturale este programată pentru joi, 2 aprilie.
Sursa: Buletin.de