Oamenii de știință au identificat un mecanism cerebral care ar putea explica de ce durerea cronică duce la depresie la unele persoane, dar nu la altele. Cercetările recente sugerează că creierul se adaptează inițial la durerea persistentă, dar schimbările subtile pot conduce, în timp, la declin emoțional. Descoperirea contestă ideea că durerea pe termen lung este o cauză directă și inevitabilă a depresiei.
Hipocampul, un punct cheie
Studiul, publicat în revista Science, a utilizat imagistica cerebrală pe scară largă, alături de cercetări pe animale. Echipa a descoperit că durerea constantă declanșează transformări treptate în hipocamp. Această regiune a creierului pare să influențeze dacă o persoană devine deprimată sau rămâne rezistentă din punct de vedere emoțional.
Profesorul Jianfeng Feng de la Universitatea din Warwick, co-autor al studiului, a declarat că „durerea cronică se transformă frecvent în depresie sau anxietate, dar până acum nu am înțeles de ce se întâmplă acest lucru unor persoane și altora nu.” Potrivit acestuia, hipocampul acționează ca un centru de control, influențând răspunsurile emoționale la durerea de lungă durată. Depresia nu este o fatalitate, ci depinde de reacția acestui sistem pe parcursul timpului.
Durerea cronică afectează peste 20% dintre adulții din întreaga lume și este strâns legată de anxietate și depresie. Cu toate acestea, mulți oameni cu durere persistentă nu dezvoltă aceste afecțiuni, iar mecanismele biologice din spatele acestei diferențe au rămas necunoscute.
Adaptarea creierului și rolul microgliilor
Cercetătorii au analizat scanări cerebrale din baze de date ample, inclusiv UK Biobank. Persoanele cu durere cronică care nu au dezvoltat depresie aveau un volum al hipocampului ușor mai mare și o activitate mai ridicată în această zonă. Aceștia au obținut rezultate mai bune la unele teste de învățare și memorie, sugerând o adaptare inițială a creierului la durerea continuă.
În schimb, cei care sufereau de durere cronică și depresie au prezentat un volum redus al hipocampului, activitate perturbată și performanțe cognitive mai slabe. Datele pe termen lung au indicat că aceste diferențe apar treptat, ca urmare a experienței durerii prelungite.
Experimentele pe modele animale cu durere neuropată cronică au relevat o progresie pas cu pas: o sensibilitate crescută la durere, urmată de un comportament anxios și, în cele din urmă, simptome asemănătoare depresiei. Aceste schimbări au fost legate de modificări treptate în structura și funcția hipocampului, demonstrând cum durerea pe termen lung poate remodela circuitele cerebrale care controlează emoțiile.
Girusul dentat, o regiune din hipocamp unde se formează neuroni noi, a apărut ca un punct critic de control. În fazele incipiente ale durerii cronice, neuronii nou formați devin foarte activi, indicând o încercare a creierului de a se adapta. Ulterior, celulele imunitare din creier, cunoscute sub numele de microglii, devin hiperactive, marcând o schimbare de la răspunsuri adaptive la semnalizare dăunătoare.
Implicații pentru tratament
Când cercetătorii au redus activitatea anormală a microgliilor la modelele animale, simptomele de tip depresiv s-au ameliorat, în timp ce funcția cerebrală generală a rămas stabilă. Aceste rezultate sugerează că intervenția asupra inflamației din hipocamp ar putea preveni depresia la persoanele cu durere cronică, mai ales dacă tratamentul începe devreme.
Sursa: Descopera
