Ministerul Muncii propune o reorganizare majoră a instituțiilor din subordine, vizând comasarea a patru agenții în două entități principale. Proiectul de lege a fost lansat în transparență decizională, iar autoritățile susțin că măsura are ca scop simplificarea administrativă și creșterea eficienței. Anunțul a fost făcut de ministrul Florin MANOLE prin intermediul unei postări pe Facebook. Acesta a menționat că este vorba despre „prima schimbare substanțială în structura Ministerului Muncii” din ultimele două decenii.
O structură pentru control și una pentru plăți
Conform proiectului, cele patru instituții vizate de reorganizare sunt: Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Casa Națională de Pensii Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acestea vor fi comasate, urmând să rezulte două structuri distincte. Una dintre ele va avea rol de control, iar cealaltă va gestiona plățile și serviciile către beneficiari. Ministerul Muncii a precizat că reorganizarea nu va implica concedieri de personal, ci doar o reducere a numărului de funcții de conducere.
Prima structură rezultată va fi Autoritatea Națională pentru Inspecție și Control în Domeniul Muncii și Securității Sociale (ANICDMSS). Aceasta va prelua atribuțiile de control din diverse domenii. ANICDMSS va integra activități precum: controlul relațiilor de muncă și al securității în muncă, supravegherea pieței muncii, verificarea beneficiilor de asistență socială și monitorizarea serviciilor sociale. La nivel local, vor fi înființate direcții județene unificate, care vor înlocui actualele inspectorate teritoriale de muncă, structurile de control ale agențiilor de plăți și cele ale agențiilor de ocupare.
Noua casă națională de pensii publice, ocupare și plăți
A doua entitate rezultată în urma reorganizării va fi Casa Națională de Pensii Publice, Ocupare și Plăți (CNPPOP). Aceasta va integra componentele operative ale CNPP, ANOFM și ANPIS, fără atribuțiile de control. CNPPOP va gestiona în mod integrat sistemul de pensii, șomajul și ocuparea forței de muncă, dar și plata beneficiilor de asistență socială. Noua structură va fi condusă de un președinte cu rang de secretar de stat și doi vicepreședinți.
În subordinea CNPPOP vor funcționa case județene de pensii, ocupare și plăți, inclusiv în București. Acestea vor avea personalitate juridică și vor fi conduse de un director executiv și doi adjuncți. De asemenea, în cadrul acestor structuri va fi creată o componentă dedicată domeniului tineretului. Personalul din instituțiile comasate va fi preluat în noile structuri, prin protocol, cu menținerea drepturilor salariale.
Urmărirea aplicării noilor măsuri
Încadrarea în noile organigrame se va realiza în termen de minimum 30 de zile de la aprobarea hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea noii instituții. Regulamentele detaliate privind atribuțiile, structura și numărul de posturi vor fi stabilite ulterior, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Ministerul Muncii susține că această reformă urmărește reducerea birocrației și creșterea eficienței serviciilor publice, prin eliminarea suprapunerilor instituționale și integrarea atribuțiilor.