Un studiu recent oferă o explicație biologică pentru unul dintre cele mai dificile simptome ale bolii Alzheimer: momentul în care pacienții își pierd capacitatea de a-și recunoaște membrii familiei și prietenii.
Cercetătorii de la Universitatea din Virginia, din cadrul Facultății de Medicină, au constatat că, în creierul șoarecilor cu Alzheimer, structurile de protecție care înveliș neuronii într-o anumită zonă a hipocampului se degradează, iar acest proces determină pierderea abilității de recunoaștere socială. În studiile efectuate pe animale, blocarea acestei distrugeri a împiedicat complet apariția pierderii memoriei sociale, ceea ce sugerează un potențial pentru tratamente în viitor.
Un articol recent publicat în revista specializată în cercetarea Alzheimer a conchis că dificultatea de a-și reaminti chipurile, numele și relațiile – cunoscută ca memorie de recunoaștere socială – reprezintă un simptom devastator pentru familiile bolnavilor. Acesta apare din cauza distrugerii structurilor protectoare din jurul neuronilor dintr-o zonă mică a creierului. În plus, cercetătorii au demonstrat că împiedicarea acestui proces la șoareci poate preveni complet pierderea memoriei sociale.
Studiile indică faptul că deteriorarea acestei memorie ar putea fi legată de distrugerea unor rețele microscopice, numite rețele perineuronale. Acestea sunt formate din proteine și molecule de zahăr, care mențin conexiunile dintre neuroni și susțin circuitul memoriei. Rețelele înconjoară neuronii implicați în recunoașterea socială într-o zonă minusculă a hipocampului, numită CA2.
În modelul de șoarece pentru Alzheimer, numit 5XFAD, cercetătorii au observat că aceste rețele se dezactivează în jurul vârstei de șase luni, ceea ce duce la incapacitatea animalelor de a recunoaște alte șoareci pe care îi văzuseră anterior, în timp ce alte tipuri de memorie, cum ar fi recunoașterea obiectelor, rămân intacte.
Pentru a demonstra că distrugerea acestor rețele provoacă pierderea memoriei sociale și nu este doar o consecință a bolii, s-a procedat la distrugerea selectivă a acestora la șoareci sănătoși. Rezultatul a fost acela de a nu mai recunoaște alți indivizi, chiar dacă nu prezentau alte simptome de boală. După refacerea naturală a rețelelor, memoria socială a fost recuperată, ceea ce constituie o veste bună pentru tratamentele ulterioare.
Conducătorul studiului, profesorul Harald Sontheimer, subliniază că, dacă neuronii își păstrează viabilitatea, dar își pierd aceste structuri protectoare, restabilirea rețelelor ar putea permite recuperarea funcțiilor pierdute. Acest lucru reprezintă „o nouă țintă terapeutică”, pentru care există deja medicamente candidate în faza de testare.
Analizele genetice au arătat că distrugerea acestor rețele perineuronale este cauzată de activarea excesivă a unor enzime numite metaloproteinaze matriceale, care acționează ca niște „foarfece moleculare”, remodelând țesuturile. În cazul creierului afectat de Alzheimer, aceste enzime devin hiperactive și distrug structurile protectoare mai rapid decât se pot reface.
La om, deteriorarea acestor structuri ar putea servi drept un indicator precoce pentru diagnostic sau pentru monitorizarea eficienței tratamentelor.
Sursa: G4Media
