De la uzine construite în Iran la Logan-uri asamblate: o istorie a relațiilor economice româno-iraniene
Acum 50 de ani, ingineri români ridicau uzine în Iran, iar produsele acestora ajungeau și în țara noastră. Legăturile economice dintre România și Iran au cunoscut diverse etape, de la comerțul cu fructe exotice la asamblarea de mașini. Istoricul Dragoș Becheru, autorul unei cărți despre relațiile României cu țările producătoare de petrol, explică, pentru HotNews, evoluția acestor relații.
De la textile persane la comerțul la gurile dunării
Cu secole în urmă, contactele comerciale dintre spațiul românesc și Persia aveau un caracter exotic. Marea Neagră era considerată „un lac otoman”, iar teritoriile românești serveau adesea ca punct de tranzit. „Cronicarul Paul de Alep scria în secolul al XVII-lea că minereul de cupru din zona noastră era un bun de interes pentru negustorii persani”, spune Dragoș Becheru.
Un comerț autohton, mai consistent, a început să se dezvolte după 1821, odată cu dispariția monopolului comercial otoman. În porturile Brăila și Galați, au apărut primii negustori persani, interesați de textile, bijuterii, aur și pietre prețioase. Artizanii persani erau renumiți pentru măiestria lor. Relațiile diplomatice între Regatul României și Persia au fost stabilite în 1902.
Petrolul, un element cheie în secolul trecut
În anii ’30, România și Persia se aflau pe locurile 4 și 5 în producția mondială de petrol. În acea perioadă, Iranul importa lemn românesc, sub formă de lădițe și ambalaje. Fructele exotice, precum curmalele și smochinele, ajungeau în România pe ruta maritimă, prin Turcia.
După intrarea României în război, în 1940, guvernul a făcut eforturi să achiziționeze bumbac din Iran, din cauza blocării Canalului Suez. Un alt moment important a fost în 1952, când comuniștii români au manifestat interes față de naționalizarea resurselor iraniene și de potențiala apropiere politică.
De la export de produse finite la criza petrolieră
În anii ’70, România a construit în Iran fabrici de tractoare, mobilă și produse clorosodice. „Iranienii încep să exporte către România produsele finite ale acelor fabrici pe care noi le construisem la ei. Este tot un artificiu comercial”, explică Dragoș Becheru. Inginerii români ofereau expertiză și instruire.
Agricultura a reprezentat un alt domeniu de cooperare, România contribuind la modernizarea agriculturii iraniene.
După Revoluția Islamică din 1979, România a menținut relații economice cu Iranul, în timp ce multe țări occidentale au întrerupt legăturile. În anii ’80, când Iranul era implicat într-un război sângeros cu Irakul, România i-a vândut arme. În decembrie 1989, Ceaușescu a efectuat ultima sa vizită externă în Iran, într-un moment de izolare internațională. Ulterior, în perioada post-comunistă, relațiile au fost afectate de sancțiunile internaționale impuse Iranului.
În prezent, produsele iraniene, precum curmalele și covoarele persane, sunt tot mai greu de găsit în România, din cauza lipsei transporturilor directe.
Sursa: HotNews
