Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui bloc cu 11 etaje din București. Pompierii intervin pentru stingerea incendiului, care se manifestă cu degajări mari de fum într-un apartament și pe scara blocului. Echipe de căutare-salvare au fost constituite pentru identificarea și evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse.
Au fost asistate medical la fața locului șapte persoane, iar șase dintre acestea au fost transportate la spital. Din cele șase persoane transportate la spital, una este intubată, patru au fost expuse la fum, iar cea de-a șasea prezintă arsuri la un membru inferior. Pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea incendiului și ventilarea spațiilor.
În momentul de față, incendiul este localizat la nivelul apartamentului, cu propagare și pe fațada exterioară a blocului. ISU București-Ilfov a intervenit cu șapte autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori și șase ambulanțe SMURD. Situația este în curs de gestionare, iar pompierii continuă să lucreze pentru a preveni răspândirea incendiului și a asigura siguranța tuturor persoanelor implicate.
Sursa: Digi24