Statul român face diferențe clare între închirierea clasică și cea pe termen scurt
Guvernul taxează diferit veniturile obținute din închirierea locuințelor, în funcție de scopul și durata acesteia. În timp ce închirierea clasică presupune contracte pe termen lung, cea pe termen scurt, turistică, este reglementată de alte prevederi fiscale. Principalul criteriu pentru a face diferența este durata închirierii: 30 de zile pentru aceeași persoană reprezintă limita maximă pentru închirieri turistice.
Cum sunt impozitate veniturile din închirieri
Pentru închirierile pe termen scurt, proprietarii pot deduce o cotă forfetară de 30% din venitul brut. Impozitul de 10% se aplică apoi asupra venitului net, rezultând o taxă efectivă de aproximativ 7% din venitul brut. În cazul în care venitul net anual depășește anumite praguri, se datorează și contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS).
În cazul închirierilor clasice, cu durată mai mare, inclusiv pentru persoane juridice, se aplică o deducere de 20% din venitul brut. Impozitul de 10% aplicat venitului net conduce la o taxă efectivă de 8% din venitul brut. Proprietarii ar trebui să fie conștienți de aceste diferențe, deoarece, potrivit legii, „două situații care, pentru proprietar, pot părea asemănătoare ajung să fie taxate diferit de stat”.
Obligațiile de declarare și alte cerințe legale
Pentru proprietarii care închiriază către persoane fizice, impozitul se plătește pe baza declarației unice (D212), termenul limită fiind 25 mai a anului următor. Dacă închirierea se face către o persoană juridică, impozitul este reținut la sursă de către chiriaș, care are obligația de a-l declara și plăti.
Un alt aspect important este diferența administrativă. Contractele de închiriere clasică trebuie declarate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin formularul C168, în termen de 30 de zile. În cazul închirierii pe termen scurt, nu există această obligație, dar proprietarii trebuie să completeze și să păstreze fișa de ocupare a capacității de cazare și Registrul de evidență fiscală.
În plus, închirierea în scop turistic poate impune obținerea certificatului de clasificare, indiferent dacă activitatea este desfășurată de o persoană fizică. Fiscul analizează natura reală a activității, nu doar denumirea acesteia.
Activitatea turistică intensă implică alte reguli fiscale
Situația se schimbă radical dacă o persoană fizică închiriază în scop turistic mai mult de șapte camere. În acest caz, activitatea este considerată prestare de servicii de cazare, deci activitate independentă. Persoana respectivă trebuie să funcționeze prin PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială sau societate.
Calculul venitului net rămâne același, cu o cotă forfetară de 30%, rezultând un impozit efectiv de circa 7% din venitul brut. Însă, pe lângă impozit și CASS, se poate aplica și contribuția la asigurările sociale (CAS). Astfel, pentru cei care dezvoltă o activitate extinsă, sarcina fiscală și administrativă devine mult mai complexă.
Recent, autoritățile au intensificat controalele pentru a verifica respectarea acestor prevederi, mai ales în zonele turistice, crescând numărul amenzilor aplicate proprietarilor care nu respectă normele.
Sursa: Playtech.ro
