Creierul de șoarece „readus la viață” după înghețare: un pas important, dar nu spre nemurire
Un studiu recent a provocat un val de entuziasm moderat în lumea științei. Cercetătorii au reușit să readucă la viață, parțial, un creier de șoarece după ce acesta a fost vitrificat – o procedură de conservare prin înghețare, diferită de metodele clasice. Deși rezultatele sunt promițătoare, este important de menționat că nu s-a demonstrat posibilitatea de a conserva un creier uman pentru a fi „repornit” ulterior. Scopul nu este nemurirea, ci crearea unei noi metode de cercetare.
Metoda vitrificării: ce presupune
Metoda de vitrificare presupune transformarea țesutului într-o stare asemănătoare sticlei, prin utilizarea unor substanțe crioprotectoare. Acestea împiedică formarea cristalelor de gheață, care pot distruge celulele și structura fină a organelor în procesul de congelare clasic. Echipa de cercetători a dezvoltat un protocol nou de vitrificare pentru creierul de șoarece, reducând riscurile de umflare a țesutului, cristalizare și deteriorare celulară. După conservarea în azot lichid la -196°C și reîncălzire, probe din hipocamp au fost analizate. Rezultatele au arătat că unele dintre ele au prezentat semne clare de procesare electrică și funcționare sinaptică, deși nu toate au „revenit”.
„Asta nu înseamnă că s-a demonstrat posibilitatea de a conserva un creier uman pentru viitor și de a-l reporni”, spun cercetătorii. Prin urmare, realizarea este un pas important, dar entuziasmul trebuie abordat cu prudență. Cercetarea a demonstrat recuperarea unor funcții electrofiziologice după vitrificarea unui creier întreg, o premieră importantă în domeniu.
Implicații și limite ale studiului
Deși descoperirea este semnificativă, aplicarea în cazul creierului uman este o provocare majoră. Dimensiunea creierului uman, comparativ cu cel al unui șoarece, îngreunează introducerea uniformă a substanțelor crioprotectoare și prevenirea deteriorării structurale. „Trecerea de la creierul unui șoarece la cel al unui animal mare sau la un creier uman este o provocare uriașă”, spun specialiștii.
Cu toate acestea, studiul deschide noi perspective în cercetare și medicina transplantului. Stocarea de țesut nervos viabil ar putea schimba modul în care se fac studiile de neuroștiință, crescând reproductibilitatea rezultatelor. De asemenea, perfecționarea metodei de vitrificare ar putea contribui la conservarea mai bună a organelor pentru transplant și la protecția sistemului nervos în caz de traumatisme severe sau boli grave, oferind astfel beneficii concrete și mai apropiate.
În prezent, cercetătorii continuă să exploreze și să îmbunătățească metoda vitrificării. Unul dintre autorii studiului a declarat că, în următoarele luni, echipa se va concentra pe optimizarea protocolului pentru țesuturi mai mari și pe studierea modului în care pot fi îmbunătățite funcțiile cognitive ale creierului „readus la viață”.
Sursa: Playtech.ro
