O nouă tendință în domeniul îngrijirilor paliative și al suportului emoțional se profilează în România, inspirată de conceptul de „doula a morții”, o figură care oferă sprijin persoanelor aflate la finalul vieții și familiilor acestora. Deși este deja o profesie recunoscută în țări precum Statele Unite sau Marea Britanie, în România, acest concept se află încă în faza de pionierat, întâmpinând atât oportunități, cât și provocări.
Conturarea unui rol: de la sprijin emoțional la organizare practică
„Doula a morții” nu înlocuiește rolul medicilor sau psihologilor, ci completează îngrijirea medicală, concentrându-se pe aspecte emoționale, psihologice și organizatorice. Această figură însoțește pacienții în procesul de acceptare a sfârșitului vieții, ajutându-i să își exprime ultimele dorințe, să gestioneze temerile și să planifice aspecte practice, precum funeraliile. De asemenea, oferă suport familiilor în perioada de doliu, ocupându-se de detalii administrative sau oferind pur și simplu o prezență constantă și ascultare necondiționată. Esența acestei profesii este empatia și capacitatea de a oferi un cămin de siguranță emoțională.
În timp ce în țări precum Statele Unite sau Canada, „death doula” este integrată în sistemul medical, cu cursuri de specializare și recunoaștere în spitale, Italia se află încă la începutul acestui drum. În Italia, activitatea se desfășoară sub diferite denumiri, precum „doula a trecerii”, dar fără o reglementare clară. Lipsa unui cadru legal generează scepticism, iar subiectul morții, adesea evitat, îngreunează implementarea rapidă a acestui concept.
Provocări și oportunități în România
În România, conceptul de „doula a morții” nu este încă recunoscut ca profesie distinctă. Rolul este preluat parțial de voluntari, consilieri în doliu sau specialiști din zona îngrijirilor paliative. Sistemul medical românesc oferă sprijin psihologic pacienților în faze terminale, dar componenta de însoțire personală, specifică acestui rol, este limitată. Lipsa unui cadru legal și reticența culturală față de discuțiile despre moarte reprezintă principalele obstacole.
Cu toate acestea, există semnale de interes crescut pentru educația legată de finalul vieții, inclusiv pentru concepte precum „testamentul biologic”. Apariția asociațiilor și a programelor de formare sugerează o tendință de organizare în acest domeniu.
Viitorul conceptului în România
Deși nu există încă un traseu standardizat pentru cei care doresc să practice această profesie, interesul tot mai mare pentru îngrijirea paliativă și pentru sprijinul emoțional la finalul vieții sugerează un potențial de dezvoltare în anii următori.
