ULTIMA ORA
Diverse

Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, divorțează după 15 ani de căsnicie Andreea Popescu, cunoscută publicului ca fosta dansatoare a Deliei Matache și parteneră a lui Rareș Cojoc, a anunțat divorțul de acesta

Cristian Marinescu

Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, divorțează după 15 ani de căsnicie

Andreea Popescu, cunoscută publicului ca fosta dansatoare a Deliei Matache și parteneră a lui Rareș Cojoc, a anunțat divorțul de acesta. Decizia vine după 15 ani de relație și trei copii, o veste care a surprins mulți dintre fanii cuplului, mai ales că cei doi păreau a avea o viață de familie ideală, afișată constant pe rețelele de socializare. Anunțul a fost făcut public prin intermediul unei postări pe conturile ei de socializare, unde vedeta a explicat motivele din spatele acestei rupturi.

Sfârșitul unei povești de dragoste, fără infidelitate

Într-un reels postat pe platformele de socializare, Andreea Popescu a vorbit deschis despre motivul care a dus la separarea de soțul ei. Ea a ținut să sublinieze clar faptul că despărțirea nu a fost generată de infidelitate, dezmințind zvonurile apărute în urma unei apariții comune într-un podcast. „Pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rareș a fost un soț corect și loial până la sfârșit”, a declarat vedeta.

Andreea a explicat că, în ciuda iubirii pe care au împărțit-o de-a lungul anilor, aceasta s-a consumat treptat, ajungând într-un punct în care ambii au simțit că nu mai pot continua împreună. „Am divorțat. Din păcate, nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună până la sfârșit”, a adăugat Andreea.

Prioritatea rămâne familia, chiar dacă în alt format

Un aspect important menționat de Andreea Popescu în declarația sa a fost legat de viitorul relației cu copiii lor. Vedeta a asigurat că atât ea, cât și Rareș vor rămâne părinți dedicați, punând pe primul loc bunăstarea copiilor lor. „Suntem doi părinți care își iubesc enorm copiii, iar pentru ei am ales să fim oameni echilibrați și împăcați, chiar dacă asta înseamnă să fim fericiți separat”, a precizat Andreea.

Ea a concluzionat că, deși drumurile lor ca soț și soție se opresc aici, familia formată de ei va continua să existe, într-o formă diferită. Andreea Popescu a subliniat recunoștința pentru anii petrecuți alături de Rareș și pentru familia pe care au construit-o. Postarea a fost însoțită de un mesaj de apreciere pentru partenerul ei și de asigurarea că familia lor va rămâne unită în ochii copiilor, chiar și în aceste condiții.

Sursa: Click