Apăsătoarea adaptare a lui Fennell la clasicul „Wuthering Heights”

Emerald Fennell lansează o versiune controversată a celebrului roman „Wuthering Heights”, lucru care provoacă deja reacții din partea criticilor. Adaptarea regizoarei britanice, descrisă ca o „fantasia” mai degrabă decât o reprezentare fidelă, scoate în evidență un contrast puternic între intențiile artistice și rezultatul final.

O viziune distorsionată a iubirii pasionale

Această versiune a „Wuthering Heights” se deschide într-o atmosferă sumbră, cu efecte vizuale și sonore care amintește de o lume mai degrabă macabră decât romantică. Scena inițială sugerează o act sexual, dar se dovedește a fi ultimul zvâcnet al unei vieți pe cale de a se sfârși. Decorurile ostentative – pereți din piele de culoare carne și detalii care evocă mizeria existențială – duc spectatorul într-un univers al excesului și perverșiei.

Fennell demonstrează o pasiune care ar putea contrasta cu natura sumbră a romanului lui Emily Brontë, dar rezultatul este o simplificare a complexității emoționale a personajelor. De la doi iubiți pasionali și sadici, Heathcliff și Catherine, Fennell oferă două figuri superficiale, care par să plutească prin tragedii fără a-și asuma vreo responsabilitate.

Răsturnarea personajelor iconice

Catherine și Heathcliff, în versiunea lui Fennell, devin niște tineri faini, simpatici, lipsiți de cantitatea vitală de răutate ce îi caracterizează în roman. Fennell își alege să îndepărteze lupta internă a personajelor, sugerând că tot ce li se întâmplă este rezultatul unor evenimente externe și nu al alegerilor personale.

Întreaga poveste devine astfel o narațiune ușor digestibilă, unde suferințele nu mai sunt auto-provocate, ci impuse de soartă. „Catherine și Heathcliff nu fac nimic pentru a-și crea propriile drame, ci mai degrabă sunt victime ale circumstanțelor”, își exprimă frustrarea un critic faimos, plecând de la observațiile făcute în cele mai multe recenzii ale filmului.

O schimbare de perspectivă asupra naratorului

Un alt element controversat este reinterpretarea personajului Nelly Dean, servitoarea care devine, în viziunea lui Fennell, o figură malefică. În roman, Nelly are un rol de martor și uneori protector al protagonistelor, însă în adaptarea recentă, ea devine un fel de țap ispășitor pentru toate nenorocirile ce se abat asupra lui Heathcliff și Catherine.

Această alegere de a o transforma pe Nelly într-o „torționară” ridică întrebări despre responsabilitatea morală a personajelor principale. Criticii semnalează lipsa de profunditate în caracterizarea Nelly, care, în loc să fie un pilon stabil în lumea haotică a lui Brontë, devine un simbol al trădării și al invidiei. „Dacă Nelly nu ar fi fost atât de neglijentă, Catherine și Heathcliff nu ar fi fost constrânși la alte drame”, este o observație pe care o fac mulți recenzori.

Spre final, spectatorii rămân cu gustul amar al unei adaptări care ignora nu doar caracterul original al personajelor, ci și tensiunea care le dă viață. Această versiune a „Wuthering Heights” promite mult printr-o producție extravagantă, dar, în cele din urmă, deschide doar uși către o neputință artistică.

Fennell reinterpretează un clasic, dar pierderea esenței sale face ca această „Wuthering Heights” să rămână un experiment interesant, dar, din păcate, lipsit de forța emoțională care a consacrat opera lui Brontë.