O echipă a Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului a realizat teste cu drone echipate cu echipamente de înaltă performanță, inclusiv tehnologie LiDAR, radare pentru penetrarea solului, magnetometre, camere termice și senzori de gaze, în zona Vulcanilor Noroioși, pentru a descoperi structura invizibilă a terenului.

Activitatea a fost desfășurată de cercetători din cadrul Laboratorului de Geofizică Aplicată, Prevenire și Educație, al Institutului Național de Fizica Pământului, în colaborare cu companiile Skyline Drones și SPH Engineering.

„Scopul? Să elucidăm structura ascunsă a acestei zone instabile, să monitorizăm emisiile de gaze și să identificăm locurile predispuse la alunecări de teren. De asemenea, cercetătorii se familiarizează cu noile tehnologii aeriene, pentru a le putea aplica și în alte regiuni cu riscuri geologice. Echipa de cercetare, parte a laboratorului GeoEduLab, combină în activitatea sa cercetarea, educația și prevenirea riscurilor. În această campanie, membrii echipei se instruiesc în utilizarea dronelor și a echipamentelor geofizice, iar datele colectate contribuie la înțelegerea mai profundă a zonelor și a riscurilor asociate. Deși această zonă, faimoasă pentru frumusețea sa turistică, este surprinzător de puțin studiată științific, aceste măsurători completează cunoștințele despre Vulcanii Noroioși și pot fi folosite și în alte zone cu riscuri seismice sau geologice”, explică reprezentanții GeoEduLab.

Anul trecut, o echipă de cercetători a realizat pentru prima dată o cartografiere 3D a subsolului unui vulcan noroios din România, utilizând aparatură de ultimă generație pentru geofizică, numită FullWaver.



Sursa articol