Premierul maghiar Viktor Orbán a anunțat, într-o conferință de presă susținută vineri la Ambasada Ungariei din Washington, că Statele Unite au decis să elimine complet sancțiunile impuse pentru proiectele energetice care implică Rusia. Anunțul a fost făcut după întâlnirea cu președintele american Donald Trump, la Casa Albă.
Potrivit lui Orbán, petrolul și gazele naturale rusești vor putea continua să tranziteze liber prin conductele Friendship și TurkStream. În plus, sancțiunile impuse extinderii centralei nucleare Paks II, introduse de administrația Biden, au fost nu doar suspendate, ci „complet abolite”.
„Ni s-a acordat o scutire totală de sancțiuni. Nu mai există restricții. Este o scutire generală, fără limită de timp,” a precizat premierul ungar, conform site-ului de știri hvg.hu.
Întrebat dacă această decizie permite și transportul de produse rusești, precum cele ale companiei Lukoil, prin conductele menționate, Orbán a confirmat că da.
De asemenea, Orbán a adus în discuție un acord cu compania americană Westinghouse în domeniul energiei nucleare și a menționat că se află în curs negocieri pentru un contract pe cinci ani privind furnizarea de gaz natural lichefiat (GNL) către Ungaria. Budapesta pregătește și noi legi pentru implementarea proiectelor cu reactoare nucleare de mici dimensiuni.
Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a confirmat că discuțiile cu compania americană Westinghouse sunt în derulare, iar negocierile continuă.
În cadrul discuțiilor s-a abordat și situația de securitate a Europei și războiul din Ucraina. Orbán a declarat că atât Washingtonul, cât și Budapesta consideră prioritară „reconstrucția păcii” și că Ungaria dorește să joace un rol activ în acest proces.
Premierul maghiar a reiterat intenția de a organiza o întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin la Budapesta, dar fără o dată stabilită încă: „De îndată ce condițiile vor fi îndeplinite, întâlnirea va avea loc.”

Fii primul care comentează