Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, miercuri, că procentul de creștere a impozitelor locale pentru anul viitor se situează momentan între 60% și 70%, dar această cifră nu reprezintă încă valoarea finală. El a explicat la Digi 24 că această majorare este considerată necesară pentru consolidarea resurselor bugetare ale primăriilor, astfel încât acestea să devină autonome financiar și să nu depindă exclusiv de fondurile centrale.

„La finalul discuțiilor, vom avea varianta definitvă, este o chestiune pe care România o poartă de ani de zile cu reprezentanții Uniunii Europene, iar analizele realizate de autorități arată că multe localități nu își ajustează corect impozitele periodic, așa cum ar fi necesar. În multe cazuri, primăriile se bazează în principal pe fondurile venite de la centru și nu își valorifică suficient resursele proprii”, a spus Tanczos Barna.

El a adăugat că această majorare este vitală pentru ca bugetele locale să devină mai solide, astfel încât autoritățile locale să poată finanța proiecte de dezvoltare.

„Este evident că de la București, de la ministere, vin numeroase proiecte importante pentru dezvoltarea orașelor, însă contribuția proprie a comunităților adesea este insuficientă sau nesemnificativă. Pentru a corecta această situație, se propune majorarea procentelor de impunere pentru impozitele locale, dar și pentru impozitarea autoturismelor și a clădirilor”, a menționat oficialul.



Sursa articol