Asociația de turism din Germania a acordat, în cadrul congresului anual de la Berlin, distinctia EcoTrophea 2025 proiectului Via Transilvanica, anunță organizația Tășuleasa Social pe pagina sa de socializare. Premiile EcoTrophea, decernate încă din 1987 și organizate de autoritatea germană pentru turism, sunt acordate pentru realizări în domeniul protecției mediului și responsabilității sociale, având ca temă principală biodiversitatea în turism.
Ceremonia de decernare a avut loc joi, iar reprezentantele proiectului, Anna Szekely și Iulia-Alexandra Mureșan, au fost prezențe la eveniment în Berlin, exprimând emoție și recunoștință pentru recunoaștere. În cadrul evenimentului, membrii juriului, prezidat de profesorul Harald Zeiss, președintele Comisiei pentru Sustenabilitate a DRV, au apreciat proiectul. Alte vorbe de laudă au venit din partea doamnei Adriana-Loreta Stănescu, ambasadorul României în Germania, care a urcat pe scenă pentru a-și exprima susținerea față de inițiativă.
Organizația a menționat: „Via Transilvanica construiește poduri la nivel internațional, iar astfel de distincții confirmă că ne îndreptăm pe drumul cel bun.”
Proiectul „Drumul care unește”, inițiat în 2018 de Asociația Tășuleasa Social din județul Bistrița-Năsăud, reprezintă un traseu turistic lung de 1.400 km, ce traversează România de la nord la sud, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. Traseul este format din șapte regiuni cultural-istorice și poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau pe cal, fiind marcat cu indicatoare, stâlpi speciali și borne sculptate din andezit.

Fii primul care comentează