Inteligența artificială a pătruns rapid în viața de zi cu zi a elevilor și studenților din România, devenind un instrument omniprezent în realizarea temelor, pregătirea pentru examene, traduceri sau crearea de proiecte. Deși este menționată oficial în programa școlară ca fiind o resursă educațională, realitatea din sălile de clasă și campusurile universitare indică o utilizare adesea haotică, lipsită de reguli clare, ghiduri și mecanisme de responsabilizare. Astfel, în timp ce tehnologia promite să schimbe modul în care tinerii învață, există acum o dispută serioasă despre consecințele pe termen lung ale dependenței de AI asupra dezvoltării autonome a elevilor și studenților.

De la recomandări la realitate: inteligența artificială în școala românească
În plan oficial, inteligența artificială este integrată în curricula pentru discipline precum matematică, informatică, fizică, economie sau istorie, iar aproape toate instituțiile școlare primesc indicații pentru utilizarea sa. În practică însă, aceste recomandări rămân doar la nivel de proiect-pilot. Lipsa unor reguli concrete, formarea insuficientă a cadrelor didactice și lipsa unui cadru de control educațional creează un vid. Elevii folosesc din ce în ce mai frecvent chatboți pentru a genera răspunsuri, iar procesul educațional se reduce uneori la simpla reproducerie a informației, fără a încuraja analiza critică sau înțelegerea profundă. La universitate, problema devine și mai acută: softurile antiplagiat sunt neputincioase în fața conținutului generat de AI, iar lipsa unui set clar de politici administrative lasă colegiile și universitățile fără instrumente eficiente de control. În aceste condiții, multe voci din mediul academic sunt de părere că soluția nu constă în interzicerea tehnologiei, ci în adaptarea metodelor de evaluare, încurajând dialogul direct, interacțiunea și verificarea competențelor reale, dincolo de conținutul livrat digital.

Modele europene: responsabilitate și reguli clare în utilizarea AI
Alte state europene dau exemplul responsabilității și al unei integrări bine gândite. În Ungaria, universitățile au elaborat coduri de utilizare a AI, stipulând clar că studenții pot folosi aceste tehnologii numai ca ajutor, cu obligația de a declara utilizarea și fără a fi permis să participe la examene. Accentul cade pe responsabilitate personală și transparență. În Lituania, AI face parte din aproape toate activitățile educaționale, iar profesorii și elevii urmează reguli stricte privind marcarea conținutului generat artificial și utilizarea doar cu avizul cadrului didactic. Ministerul Educației a creat ghiduri care permit fiecărei școli să-și formuleze propriile reguli, menținând totodată o bază comună. Spre deosebire de România, aceste modele de succes se bazează pe înțelegeri clare și pe o transparență totală în utilizarea tehnologiei.

România, în tranziție: între promisiuni și provocări
Deși la nivel discursiv și oficial, România pare angajată în adaptarea educației la noile realități tehnologice, în realitate lipsesc instrumentele concrete pentru o implementare eficientă. În multe școli, elevii folosesc AI la intensitate crescută, fără verificarea sursei sau fără a consulta metode științifice. În universități, lipsa unor reguli clare și a unui control strict face ca utilizarea AI să devină aproape totală, fără ca instituțiile să reușească să gestioneze riscurile de plagiat sau să asigure o evaluare relevantă a competențelor reale. În acest context, unii specialiști atrag atenția asupra faptului că în loc să fie interzis, AI trebuie folosit ca un instrument de învățare, însă în condiții regulate, cu reguli clare și responsabilitate. În plus, opinia generală indică necesitatea unei redefiniri a modului de evaluare, punând accentul pe dialog, examinări orale și verificarea competențelor practice.

O abordare europeană: către un echilibru responsabil
Comparativ, alte state europene au făcut pași importanți spre o integrare responsabilă a AI. În Lituania, sistemul educațional ce include reguli foarte stricte privind utilizarea tehnologiei devine un model de urmat. Spania și Grecia, deși au adoptat tehnologia în mod masiv, se confruntă însă cu probleme legate de accesibilitate și de insuficiența infrastructurii în unele zone. Germania sau Scandinavia pun accent pe pregătirea cadrelor didactice, pe crearea unor reguli transparente și pe promovarea alfabetizării digitale. Pentru România, drumul înainte presupune nu doar adoptarea tehnologiei, ci și dezvoltarea unor politici clare, investirea în formarea profesională a profesorilor și crearea unui cadru de evaluare adaptabil noilor realități. În întrebarea fundamentală legată de utilizarea inteligenței artificiale în educație, răspunsul nu mai ține doar de tehnologie, ci de modul în care această tehnologie este reglementată, etică și folosită pentru a sprijini învățarea critică și autonomia intelectuală. Într-un viitor apropiat, doar educația responsabilă și reglementarea clară pot transforma AI într-un adevărat aliat al sistemului educațional românesc.