Veniturile provenite din activele rusești blocate ca urmare a sancțiunilor impuse Moscovei trebuie folosite pentru finanțarea reconstrucției Ucrainei, a declarat comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis. El speră să convingă țările membre ale Grupului celor Șapte (G7) să adopte aceeași abordare, scrie agenția de presă AFP.
Uniunea Europeană pregătește o lege specială privind repararea pagubelor cauzate de război și îndeamnă și partenerii să profite de activele rusești aflate pe teritoriile lor.
„Suntem în proces de elaborare a unei legislații europene care să ne permită utilizarea veniturilor generate de activele rusești blocate,” a explicat Dombrovskis într-un interviu pentru AFP.
De asemenea, el a adăugat: „Îi încurajăm pe parteneri să analizeze ce pot realiza, la rândul lor, cu activele rusești aflate pe teritoriile lor.”

Fii primul care comentează