Comisia Europeană a anunțat oficial că va suspenda plata unei sume de peste 214 de milioane de euro către Bulgaria, din fondurile Planului de redresare și reziliență, din cauza unui eșec în implementarea reformei anticorupție esențiale. Aceasta reformă urmărea crearea unui organism independent de supraveghere anti-corupție, însă autoritățile bulgare nu au reușit să îndeplinească cerințele impuse.

Decizia, luată la începutul lunii noiembrie, arată că, deși a fost adoptată o lege pentru noua Comisie Anticorupție, aceasta nu asigură independența politică sau funcțională necesară, conform angajamentelor asumate de Bulgaria. Problemele principale constau în modul în care este numită conducerea acestei structuri, proces care astfel încă mai este influențat de politic și lipsește de transparență.

Bruxellesul consideră că nu au fost realizate două pași esențiali: înființarea unei instituții anticorupție autonome și numirea conducerii acesteia printr-un proces imparțial și transparent. De asemenea, actuala legislație permite intervenții politice și nu asigură garanții suficiente pentru independență față de influențe parlamentare.

Unele preocupări se referă și la rolul președintelui comisiei parlamentare anticorupție, având autoritate exclusivă asupra verificărilor declarațiilor de conflict de interese ale candidaților, fără a fi prevăzută o supraveghere publică sau posibilitatea contestării deciziilor.

O altă problemă identificată este faptul că metoda de evaluare a candidaților ar putea fi aprobată după publicarea listelor, ceea ce ar putea compromite încrederea în corectitudinea și obiectivitatea procesului de selecție.

Decizia, semnată de comisarul european pentru economie, precizează că Bulgaria are la dispoziție șase luni pentru a corecta aceste deficiențe și a atinge cerințele de reformă. În caz contrar, Uniunea Europeană poate decide reducerea fondurilor alocate.



Sursa articol