Un bărbat italian din Perugia a vândut un automobil Ferrari în valoare de 165.000 de euro unei femei, însă a descoperit ulterior că cecurile cu ajutorul cărora s-a făcut plata erau contrafăcute.
Tranzacția a avut loc la sfârșitul lunii mai, când proprietarul mașinii de lux a vândut Ferrari unei femei de 27 de ani pentru suma menționată. Când a încercat să depună cele două cecuri – unul de 90.000 de euro și celălalt de 75.000 de euro – a aflat că acestea erau false și că banca emisă nu exista.
Autoritățile au deschis o anchetă, iar câteva luni mai târziu, șapte persoane au fost arestate în Italia, iar mașina a fost recuperată la Timișoara, dintr-o zonă numită Buziaș.
Ferrari-ul se afla în posesia unui român de 43 de ani, cunoscut deja pentru implicarea în alte tranzacții similare.
Investigațiile au arătat că proprietarul mașinii a contactat o persoană de la banca emitentă și a primit asigurări privind autenticitatea cecurilor și acoperirea sumelor. Încrezător, el a înmânat mașina vânzătoarei. În realitate, persoana de la bancă era un complice al cumpărătoarei, care, după ce a descoperit falsitatea cecurilor, a depus plângere la poliție. Era vorba despre o rețea de escroci români.
Autoritățile judiciare au realizat o serie de investigații vizuale, au analizat documente și au urmărit comunicațiile telefonice ale persoanelor implicate, ceea ce le-a permis să reconstituie pașii escrocheriei și să identifice suspecții.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat percheziții în mai multe locații și au confiscat telefoane și SIM-uri folosite pentru comiterea fraudelor.

Fii primul care comentează