Un bărbat cu antecedente de violență în Franța a fost arestat la Bruxelles după ce a încercat să lovească cu mașina patru polițiști, conform informațiilor oferite de procuratura din capitala Belgiei.
Suspectul a fost plasat în detenție după ce a fost prezentat unui judecător specializat în anchete pentru tentative de omor.
Evenimentul a avut loc într-o dimineață de sâmbătă, când patru polițiști efectuau un control pe un trotuar din apropierea Gării de Nord, în zona Schaerbeek. La un moment dat, un autoturism intrat pe sens interzis a accelerat brusc spre agenți, care au reușit să se ferască în ultima clipă pentru a nu fi loviți. Mașina suspectului a intrat apoi în autovehiculul de poliție, conform relatării oficiale.
În urma incidentului, niciun polițist nu a fost rănit, însă toți au fost foarte șocați și vor fi în concediu medical pentru câteva zile.
Suspectul a fost reținut pe loc, fiind deja cunoscut autorităților din Franța.
Cetățenia sa nu a fost făcută publică.
Ministrul belgian de interne a declarat că „atacul asupra polițiștilor noștri reprezintă un atac la adresa întregului stat” și a subliniat că justiția trebuie să acționeze cu fermitate. De asemenea, el și-a exprimat sprijinul față de ofițerii afectați.

Fii primul care comentează