
Preşedintele american Donald Trump urmează să facă marţi, în Biroul Oval, un anunţ „emoţionant” despre Departamentul Apărării al SUA, anunţă Casa Albă. Acest eveniment vine la câteva zile după ce acesta a sugerat că ar putea redenumi din nou această instituţie, utilizând denumirea istorică de „Departament de Război”, pentru a marca o revenire la numele original.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat pentru un post de televiziune american că „Preşedintele va face un anunţ emoţionant legat de Departamentul Apărării”.
Discursul programat pentru ora 18:00 GMT în sediul prezidenţial va fi prima apariţie publică a lui Trump după o săptămână, perioada în care au circulat diverse speculaţii pe reţelele sociale despre o posibilă problemă de sănătate a fostului preşedinte, aceste informaţii fiind negate de Casa Albă.
În urmă cu o săptămână, în timpul unei întâlniri cu omologul său sud-coreean, Lee Jae-myung, Trump a menţionat ideea de a schimba denumirea departamentului, argumentând că cele mai mari victorii militare ale Statelor Unite au fost obţinute atunci când acesta purta numele de „Departament de Război”.
„Ştiţi, noi îl numim Departamentul Apărării, dar, sincer, cred că îi vom schimba numele… Am câştigat Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, iar atunci se numea Departamentul de Război. Pentru mine, asta contează cel mai mult”, a spus Trump.
Acest nume a fost oficial utilizat până în 1947, când ministerul a fost reorganizat şi redenumit Departament de Apărări, în contextul Războiului Rece, adoptând o denumire mai diplomatică.
Ideea revenirii la numele de „Departament de Război” a fost menţionată pentru prima dată în martie de secretarul apărării, însă fără a se specifica dacă această schimbare va implica modificări structurale în funcţionarea Pentagonului.
Fii primul care comentează