Războiul din Iran alimentează tensiunile în cadrul NATO, punând sub semnul întrebării viitorul alianței transatlantice. Disprețul fostului președinte american Donald Trump față de partenerii europeni, manifestat chiar înainte de a deveni președinte pentru prima dată, a exacerbat aceste preocupări. De la critici privind cheltuielile pentru apărare până la amenințări recente, cum ar fi preluarea Groenlandei, alianța a fost constant sub presiune.
Decizia aliaților NATO de a nu se alătura războiului american împotriva Iranului a accentuat aceste diviziuni. Recent, Donald Trump a criticat lipsa de susținere a aliaților, considerând-o o pată pe reputația alianței. Reacția cancelarului german Friedrich Merz a fost și mai directă, afirmând că conflictul a devenit un test crucial pentru relațiile transatlantice.
Acest schimb de replici evidențiază o întrebare centrală, pe care experții consideră că NATO nu o mai poate amâna: poate supraviețui alianța transatlantică, mai ales dacă Statele Unite se retrag activ? Jim Townsend, cercetător principal adjunct la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană, a subliniat că relațiile sunt într-un punct critic, mai aproape de rupere decât oricând.
Pârghiile lui Trump și riscul erodării încrederii
Donald Trump nu poate retrage Statele Unite din NATO printr-un simplu decret. O astfel de decizie ar necesita o majoritate de două treimi în Senatul SUA sau o lege a Congresului, scenarii puțin probabile. NATO se bucură încă de un sprijin larg în rândul politicienilor americani din ambele partide majore.
Trump deține, însă, alte pârghii. Statele Unite nu sunt obligate să intervină în ajutorul aliaților în cazul unui atac. Articolul 5 din tratat prevede apărarea colectivă, dar nu impune automat o reacție militară. Există, de asemenea, scepticism în rândul aliaților cu privire la faptul că Washingtonul ar interveni efectiv.
O potențială retragere a celor aproximativ 84.000 de militari americani staționați în Europa ar produce daune considerabile. The Wall Street Journal a relatat că Trump ia în considerare mutarea bazelor americane din țările considerate mai puțin cooperante în timpul conflictului cu Iranul, transferându-le către state mai favorabile. Potrivit lui Stefano Stefanini, fost ambasador al Italiei la NATO, o astfel de abordare ar submina credibilitatea alianței.
Eforturile de înarmare europeană și vulnerabilitățile structurale
Invazia Rusiei în Ucraina a scos la iveală slăbiciunile din industriile europene de apărare și dependența de Statele Unite. Ca răspuns, statele membre au crescut cheltuielile pentru apărare cu peste 62% între 2020 și 2025.
Cu toate acestea, Europa se confruntă cu limitări semnificative. Capacitatea de a lovi adânc în teritoriul inamic, informațiile, capacitățile spațiale, logistica și apărarea aeriană și antirachetă integrată sunt puncte unde dependența de SUA rămâne ridicată. Un raport al Institutului Internațional pentru Studii de Securitate (IISS) atrage atenția asupra acestor provocări considerabile, estimând că va fi nevoie de un deceniu sau mai mult și de investiții de aproximativ 1 trilion de dolari pentru a le aborda.
O perspectivă pentru 2029: Amenințarea Rusiei și o „NATO europeană”
Unii experți consideră că o „NATO europeană” este posibilă. Minna Alander, analist la Centrul pentru Studii Est-Europene al Institutului Suedez de Afaceri Internaționale, susține că NATO a evoluat într-o structură de cooperare militară între țările europene.
Generalul Carsten Breuer, șeful apărării germane, estimează că Rusia ar putea să-și refacă capacitățile militare până în 2029. Alții prevăd o amenințare similară începând cu 2027.
Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, a declarat recent că alianța trebuie să își adapteze strategiile pentru a face față noilor amenințări.
