Două avioane americane au fost doborâte vineri în Iran, marcând un eșec al operațiunilor militare americane și punând sub semnul întrebării afirmațiile de superioritate aeriană ale SUA. Incidentul, fără precedent de la începutul conflictului, a generat căutări febrile pentru un pilot american dispărut și a stârnit reacții puternice din ambele tabere, cu implicații majore pentru evoluția războiului din Orientul Mijlociu.

Potrivit Sky News, este pentru prima dată când două aeronave au fost distruse de focul inamic într-o singură zi. Forțele iraniene căutau sâmbătă un pilot american dispărut, membru al echipajului F-15E, unul dintre cele două avioane de luptă doborâte. Doi aviatori au fost salvați,

Reacția lui Trump

Evenimentele evidențiază riscurile cu care se confruntă aeronavele americane, în ciuda afirmațiilor președintelui DONALD Trump și ale secretarului său al Apărării, PETE HEGSETH, potrivit cărora forțele americane dețineau controlul total asupra spațiului aerian. La mai bine de 24 de ore de la apariția informațiilor privind prăbușirea primei aeronave, nu a fost emisă nicio declarație oficială din partea Pentagonului sau a administrației Trump.

Un avion de vânătoare american F-15E cu două locuri a fost doborât de focul inamic, iar un avion de vânătoare A-10 Warthog s-a prăbușit în Kuweit, după ce a fost lovit, conform oficialilor din ambele țări. Doi elicoptere Black Hawk angajate în căutarea pilotului dispărut au fost lovite de atacurile iraniene, dar au reușit să iasă din spațiul aerian iranian. Garda Revoluționară Iraniană a declarat că desfășoară operațiuni de căutare într-o zonă din sud-vest, în apropierea locului unde s-a prăbușit avionul.

O nouă fază a războiului

Incidentele au determinat o nouă fază a războiului, destul de nepopular în rândul americanilor, comentează CNN. Doborârea avioanelor a dărâmat și discursul privind impenetrabilitatea pe care Trump a încercat să îl construiască în ultima lună. Președintele și șeful Pentagonului sugeraseră că SUA și Israel pot zbura în voie peste Iran, prezentând TEHERANUL ca fiind incapabil să contracareze acest lucru.

Secretarul Apărării, PETE HEGSETH, declara la o conferință de presă, în urmă cu o lună, că SUA și Israel „vor avea controlul complet asupra spațiului aerian iranian”. Trump a subliniat, de asemenea, această dominanță aeriană. „Și avem, literalmente, avioane care zboară peste TEHERAN și alte părți ale țării lor. Ei nu pot face nimic în această privință”, a spus președintele american pe 24 martie.

Administrația Trump a exagerat succesul militar. Președintele a afirmat anterior, după atacurile asupra instalațiilor nucleare iraniene din iunie 2025, că programul nuclear al țării fusese „distrus complet”. CNN a relatat că afirmațiile lui Trump privind distrugerea lansatoarelor de rachete ale IRANULUI au fost mult exagerate, iar Garda Revoluționară Islamică își păstrează încă aproximativ jumătate din arsenal.

Reacțiile după atacuri

Pentagonul și Casa Albă nu au făcut declarații privind aceste două incidente, însă într-un scurt interviu telefonic acordat NBC News, Trump a afirmat că aceste evenimente nu vor afecta negocierile cu IRANUL. ”Nu, e război. Suntem în război”, a spus Trump. Între timp, IRANUL a respins o propunere de armistițiu pentru o durată de 48 de ore venită din partea SUA,

Incidentele de vineri reprezintă începutul unei noi etape din conflictul din Orientul Mijlociu, declanșat la sfârșitul lunii februarie.