Discuția privind stabilirea unui tarif pentru transportul în comun din București a reizbucnit cu un ecou puternic în scena administrativă a capitalei, generând noi tensiuni și acțiuni contradictorii. În timp ce unele voci cer scăderea prețurilor și chiar gratuitate pentru anumite categorii sociale, alții ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea financiară a unui astfel de demers.

### Lupta pentru eficiență și transparență în transportul public

Primăria Capitalei a lansat recent un apel la concertare pentru reformarea companiei de transport STB, dar cu rezultate confuze. Primarul Ciprian Ciucu a încercat să solicite un audit extern, sperând să răspundă unei nevoi de clarificare asupra gestionării resurselor și a relației cu firmele de mentenanță. Însă, Consiliul General al Municipiului București a respins această solicitare, rezultând o blocare administrativă care întârzie orice strategie clară de rezolvare a problemei.

Reacția edilului vine într-un moment de criză, în care se semnalează că planurile de reformă sunt blocate de cadrele didactice și sindicaliști, încărcați cu sinecuri și interese politice, care nu doresc să lase terenul liber unor soluții reale de redresare. În plus, oferta de insolvență a STB ar putea deveni, în cazul unei neînțelegeri, singura cale de redresare economică, însă și această variantă implică costuri extrem de ridicate, fiind vorba de onorarii considerabile pentru planurile de reorganizare.

### Balcanizarea transportului gratuit: un exemplu din Belgrad

Experiența Belgradului, recent trecut pe drumul gratuității totale pentru transportul public, oferă o perspectivă cu nuanțe sumbre. Conform unui raport al ziarului sârb Vreme, această măsură a avut consecințe negative asupra calității serviciilor, vehiculele devenind tot mai uzate și mai greu de întreținut, iar traficul nu a fost redus substanțial. “O astfel de măsură nu are efect, dar ar putea fi eficientă dacă ar fi legată de alți factori, cum ar fi taxa pentru intrarea în centrul orașului pentru mașini sau parcări mult mai scumpe”, explică specialiștii.

Drept urmare, sistemul sârb s-a confruntat cu colapsul lent al parcului de vehicule și cu o degradare evidentă a calității serviciilor. În plus, lipsa unor sisteme GPS funcționale duce la fenomenul “caravanei”, când multiple vehicule de pe aceeași linie ajung aproape simultan, la rând, după perioade lungi de așteptare.

Un alt element critic îl reprezintă reducerea motivației operatorilor de a respecta orare, de a menține autobuzele în condiții bune sau de a investi în infrastructură. În acest context, sistemul devine tot mai dependent de subvenții, iar calitatea serviciului continuă să se degradeze.

### Modelul londonez și riscurile perpetuării unui sistem inflexibil

Una dintre lecțiile cele mai solide ale orașelor cu o infrastructură de transport bine gestionată o reprezintă Londra. Transport for London finanțează în mare parte prin tarifele colectate din bilete, însă diferența este acoperită de subvenții și, mai important, de un fond dedicat pentru dezvoltare și modernizare. Astfel, fiecare plată contribuie la îmbunătățirea serviciului, nu la prelungirea ierarhiilor administrative.

Acest sistem dual, finantare din bilete și subvenții, permite extinderea și modernizarea rețelei, iar beneficiile sociale și economice sunt evidente: reducerea aglomerației, continuarea dezvoltării zonelor periferice și scăderea poluării. În contrast, la București, subvenția se percepe ca o cheltuială strict pentru a acoperi salariile și costurile esențiale, fără a avea ca scop îmbunătățirea calității serviciilor oferite.

### O administrație isinactivă și un plan de reformă blocat

Situația politică din primăria Capitalei și lupta pentru control asupra unei companii de transport aproape în derivă se reflectă într-un peisaj de neîncredere și blocaje. Primarul Ciprian Ciucu a cerut un audit asupra STB pentru a avea o imagine clară a resurselor, însă consilierii au respins acest demers. În absența unui plan concret, edilul recurge la măsuri ad-hoc, invitând conducerea actuală a companiei să gasească soluții de “eficientizare”, deși aceștia sunt cei care au condus o companie plină de probleme, cu salarii exagerate și contracte păguboase.

Această situație ridică semne de întrebare cu privire la realele intenții ale administrației. În fapt, orice reformă razantă riscă să fie implementată de aceiași oameni care au parazitat bugetul până acum, iar posibilitatea insolvenței devine tot mai reală dacă nu se iau măsuri ferme și transparente.

Pe termen scurt, bucureștenii vor în continuare să plătească pentru un serviciu de transport public care cade pradă intereselor politice și corupției, într-un sistem care trebuie redresat radical dacă orașul își va dori cu adevărat să beneficieze de un transport modern, sigur și sustenabil. Într-un peisaj plin de indecizie și interese meschine, direcția rămâne incertă, însă presiunea pentru o schimbare autentică crește pe zi ce trece.