
Oana Ţoiu, ministrul Afacerilor Externe, subliniază că eforturile persistente pentru înscrierea României în programul Visa Waiver progresează rapid, afirmând că situația este mult mai bună acum decât în urmă cu câteva luni.
“În contextul actual, o prioritate majoră pentru noi este programul Visa Waiver. Avem de refăcut unele conexiuni, dar suntem într-o poziție net superioară față de acum câteva luni”, a subliniat ministrul duminică, într-un interviu luat de TVR Info, citat de Agerpres.
“România trebuie să facă parte din programul Visa Waiver. Nu este acceptabil ca o țară membra a spațiului Schengen să nu fie de asemenea inclusă în acest program, și nu este doar în interesul României. Programul Visa Waiver contribuie la creșterea turismului, ceea ce reprezintă și un interes pentru Statele Unite ale Americii. (…) Ce facem acum la nivel instituțional este că ne concentrăm pe lucru în principal la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, al Cancelariei, al ministerului nostru, al Afacerilor Externe și al Ambasadei noastre, și bineînțeles că este foarte important ca acest subiect să fie și pe agenda președintelui. Cu toate acestea, în ultimii ani, au fost făcute numeroase declarații optimiste referitor la Visa Waiver. Doresc să anunțăm public progresul numai când acesta este finalizat. Suntem angajați în toate aspectele acestui proces, dar, da, permiteți-mi să anunțăm progresul doar când acesta este finalizat, deoarece România a auzit de multe ori la televizor că vom fi inclusi în Visa Waiver de la oficiali”, a adăugat Oana Țoiu.
Fii primul care comentează