Președintele Camerei Deputaților și fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că luni va fi inaugurat un nou segment de drum de aproximativ 10 km, care face legătura între Timișoara și autostrada A1.
Această nouă cale, pe care șoferii o vor putea folosi începând de luni după-amiază pentru a circula între Timișoara și autostrada A1, va fi denumită DN69A.
„Este un proiect pe care l-am gestionat ca ministru până recent. De aceea țin foarte mult la el, nu doar pentru că sunt timișorean. Felicit constructorii pentru efortul lor, care au preluat ulterior proiectul de la firma care a reziliat contractul. Aceștia au reușit rapid să finalizeze expertizele și să ajungă la stadiul actual, astfel încât în doar două zile să poată fi deschis pentru trafic acești 10 km, o nouă legătură directă de pe autostrada A1 spre Timișoara”, a declarat Grindeanu.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a afirmat că, după 15 ani, orașul are în sfârșit o cale directă de acces de pe autostradă.
„Timișul a beneficiat de investiții importante în acești ani, însă după 15 ani de la inaugurarea autostrăzii A1 care leagă Timișoara de Nădlac, orașul beneficiază de o descărcare directă. Cele anterioare, la Giarmata și Remetea, necesitau mult timp pentru acces. În cei 15 ani de administrație de dreapta, Timișoara primește în sfârșit o legătură rapidă cu patru benzi în zona Sânandrei, plus alte puncte de descărcare la Covaci și Cerneteaz, pentru acces mai facil atât către centru, cât și spre autostradă. Discutăm cu primăriile localităților pentru a prelua și drumurile care asigură accesul spre centură și către autostradă, pentru o circulație mai fluentă”, a explicat Simonis.

Noua cale are două benzi pe fiecare sens și include trei noduri de conexiune rutieră: unul cu DN69 (Timișoara – Arad) în zona Sânandrei, unul cu drumul comunal DC58 în zona Cerneteaz și unul cu autostrada A1, între nodurile de legătură de la Giarmata și Orțișoara. Viteza maximă permisă pe acest drum este de 100 km/h.
Drumul pornește de la intersecția cu localitatea Sânandrei și reprezintă a treia descărcare de pe autostradă spre Timișoara, după cele de la Remetea și Giarmata.



Sursa articol