Fiul unui dezvoltator imobiliar din Iași, condamnat la cinci ani de închisoare pentru un accident rutier mortal, a fost prins în Italia, anunță surse din cadrul Poliției.
Rareș Andrei Berihoi, fiul lui Viorel Berihoi, un cunoscut om de afaceri din capitala Moldovei, era urmărit la nivel național după ce nu fusese găsit pentru a fi escortat în Penitenciarul Iași pentru executarea sentinței definitive. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat recent de instanța din Iași pentru accidentul grav care a avut loc în urmă cu patru ani în centrul orașului.
La acea dată, pe data de 26 spre 27 septembrie 2021, Berihoi conducea un autoturism de lux, un Audi Q8, cu aproape 150 km/h pe bulevardul principal și a accidentat mortal un bărbat de 58 de ani, care se afla pe trecerea de pietoni, impactul fiind extrem de violent.
Autoritățile române au comunicat că tânărul a fost identificat și prins în Italia, în urma colaborării între poliția română – Biroul Urmăriri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Biroul SIRENE și autoritățile italiene. Se așteaptă aducerea lui în țară pentru a-și înfăptui pedeapsa de cinci ani de închisoare, iar el riscă, de asemenea, o sentință suplimentară de până la trei ani pentru evadare.

Fii primul care comentează