Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 18:00, comunitatea Declic și organizația Reset Iași vor organiza o ceremonie de comemorare în Piața Națiunilor, în fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași, pentru a onora memoria copiilor pierduți din cauza infecțiilor dobândite în spitale, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”.
Participanții vor primi 560 de lumânări, care vor fi aprinse și așezate astfel încât să creeze pe asfalt mesajul „Neam ucis de nosocomiale”, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. De asemenea, va fi afișat un banner mare cu mesajul: „Murim cu zile de la infecțiile intraspitalicești. Raportați zilnic adevărul!”.
Acțiunea face parte din campania „Raportați infecțiile intraspitalicești”, lansată de Declic în urmă cu cinci ani. Organizația solicită ca conducătorii spitalelor să comunice zilnic numărul cazurilor de infecții nosocomiale, nu doar ocazional, așa cum stabilește legislația introdusă la începutul lunii octombrie.
Tudor Brădățan, directorul organizației Declic, a declarat: „Astfel de raportări trebuie făcute zilnic. Doar așa pot fi prevenite tragediile provocate de nosocomiale, care sunt anunțate prea târziu. Spitalele trebuie să fie locuri în care ne vindecăm, nu capcane care ne pot ucide pe noi și pe copiii noștri”.
Evenimentul este deschis publicului, iar mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook dedicată acestei acțiuni.
România se confruntă de ani de zile cu o raportare insuficientă a infecțiilor intraspitalicești. Oficial, Ministerul Sănătății susține că rata acestor infecții este de aproximativ 1% din numărul total de pacienți internați, fiind una dintre cele mai mici rate din Uniunea Europeană. Totuși, specialiștii estimează că nivelul real ar putea fi de cel puțin de zece ori mai mare.
Recent, scandalul a fost relansat după ce mai mulți copii internați la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași au murit din cauza bacteriilor nosocomiale. Incidentul a stârnit indignare și a readus în discuție lipsa de transparență și insuficiența raportărilor corecte din spitale.
După presiunile din partea societății civile, legile în vigoare, de la începutul lunii octombrie, obligă directorii de spitale să comunice periodic numărul cazurilor de infecții nosocomiale, însă organizațiile civice avertizează că aceste măsuri nu sunt suficiente și solicită raportări în timp real, în fiecare zi.

Fii primul care comentează