La data de 14 septembrie 1940 a fost fondata formațiunea Statul Național Legionar, condusă de generalul Ion Antonescu, având ca adjunct pe Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, care a fost inclusă în guvern de către Antonescu.

Pe 5 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea îi delegase lui Ion Antonescu atribuții complete, înainte de a abdica în favoarea fiului său, Mihai. Profesorul Florin Muller, expert universitar și autor al cărții despre Statul Național Legionar, a explicat într-un interviu că Antonescu a fost nevoit să apeleze la legionari pentru formarea noului guvern, după doar opt zile. În lucrarea sa, Muller arată că instaurarea statului național-legionar a fost rezultatul unei serii de decizii politice, în special al Decretului-Regal din septembrie 1940. Ion Antonescu a avut nevoie de sprijinul Mișcării Legionare, singura formațiune politică care a susținut decisiv noul regim, fiind unica forță care putea implementa planurile de aliniere totală la puterile Axei, la un regim națialist și pro-nazist, formând astfel un soi de aliere între forțe diverse, ceea ce a avut sens doar din punct de vedere politic pentru regimul instaurat. Partidele democratice, precum Partidul Național-Țărănesc, sperau că Antonescu nu va ceda extremelor de dreapta reprezentate de legionari, însă situația era mult mai complexă.

La început, regimul instalat la putere a funcționat ca un “stat dual” sau “regim comisarial”, în care puterea era împărțită inegal între Ion Antonescu și Mișcarea Legionară. Ministerul de Interne, condus de generalul Constantin Petrovicescu, legionar, controla cele mai importante structuri, inclusiv poliția și siguranța. Răspândirea influențelor legionare a fost amplificată prin decret-lege, care prevedea verificări și epurări în învățământul superior, eliminând personalitatea profesorilor considerați incompatibili cu noile principii. Aceste măsuri au prefațat strategiile totalitare și represive ale regimurilor din perioada următoare.

Regele Mihai, în ciuda faptului că era foarte tânăr, a păstrat posibilitatea de a numi un prim-ministru cu puteri extinse, dar a fost reticent în a se implica direct în acțiunile statului fascist. Nu există dovezi clare că ar fi încercat să intervină în timpul conflictelor legate de rebeliunea legionară.

Guvernul condus de Antonescu, cu sprijinul liderului Mișcării Legionare, Horia Sima, a luat măsuri în politică internă, printre care înființarea unor comisii de anchetă pe teme precum gestionarea fondurilor și activitatea serviciilor secrete, controlate parțial de legionari. De asemenea, legionarii au fost implicați în epurări în învățământ și în alte domenii, iar unele zvonuri despre întârzieri în anchetele legate de crime ale fostei dictaturi și implicarea în violențe nu aveau temei reale, după cercetări aprofundate, rezultând că masacrele și actele de violență din această perioadă au fost atribuite Mișcării Legionare.

În timpul acestei perioade, Regele Mihai avea atribuții legale de a numi premierul, însă rolul său politc era limitat, deși a manifestat o poziție de respingere față de extremismul și violențele reprezentate de regimul fascist. În ciuda zvonurilor, nu există dovezi că ar fi încercat să intervină pentru a opri conflictele interne, precum cele din timpul rebeliunii legionare.

Pe plan intern, regimul a inițiat anchete și epurări în diverse instituții, inclusiv în învățământul superior, pentru a elimina persoane cu opinii contrare noii orientări, și a promovat măsuri restrictive, toate anticipând tendințele totalitare ale epocii.



Sursa articol