România, singurul stat din Uniunea Europeană care încă nu recunoaște legal parteneriatele civile, se află din nou în centrul dezbaterii legate de drepturile egale pentru cuplurile de același sex. În timp ce majoritatea țărilor din UE au adoptat legislație pentru a permite parteneriatele civile sau căsătoria între persoane de același sex, România rămâne un punct aparte, alături de Bulgaria, Lituania, Polonia și Slovacia, care nu au făcut pași concreți în direcția recunoașterii legale a acestor forme de uniune.

În contextul unei societăți în care preocuparea pentru drepturile omului și egalitatea de șanse capătă tot mai multă atenție pe plan european, poziția României ridică întrebări cu privire la evoluția culturii și legislației naționale. În anul 2023, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat România pentru modul în care aceasta tratează drepturile omului, un semnal clar că, în ciuda angajamentelor europene, legislația națională încă are de recuperat în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale.

De exemplu, în ultimele luni, numeroase voci din societatea civilă au reiterat necesitatea unei reforme legislaționale pentru a recunoaște parteneriatele civile, considerând această măsură un pas firesc spre garantarea egalității și împotriva discriminării. Cu toate acestea, opoziția politică și unele cercuri religioase continuă să fie reticente, invocând tradiții și valori conservatoare. În acest context, lipsa unui cadru legal specific pentru cuplurile de același sex face ca acestea să fie adesea vulnerabile în fața discriminării, excluse din multiple servicii și drepturi sociale esențiale.

De altfel, opinia publică pare să fie din ce în ce mai diverșită în privința acestei chestiuni. Într-un recent sondaj, publicul român și-a exprimat, în mare parte, poziții ambiguie sau conservatoare, însă arătând și o deschidere crescândă spre dezbateri și schimbări. Întrebarea rămâne dacă România va face în cele din urmă pasul spre legislație modernă și incluzivă, sau va continua să fie doar excepția dintr-o Uniune Europeană din ce în ce mai avansată în drepturile pentru toate formele de familie.

Revenind la contextul european, este important de menționat că multe țări din Comunidade au adoptat legi care oferă protecție pentru partenerii civili, inclusiv pentru cuplurile de același sex. Germania, Spațiul Scandinavian, Olanda sau Spania s-au aliniat trendului evident de extindere a drepturilor civile, chiar dacă ritmul și modalitatea diferă de la o țară la alta. În România, aceste demersuri întârzie, iar lipsa unui cadru legal pentru parteneriatele civile face ca multe cupluri să trăiască în stadiul de „nelegalitate” socială, dacă nu de discriminare și excludere.

Este de așteptat ca dezbaterile publice și presiunile sociale să continue, mai ales în contextul în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reiterat recent obligația statelor de a proteja drepturile tuturor cetățenilor indiferent de orientarea sexuală. Romania trebuie să găsească în sfârșit curajul de a aduce legislația în aliniament cu normele europene și cu așteptările societății moderne.

În timp ce politicienii și liderii religioși oglindesc diviziunile de opinii, pentru milioane de români, recunoașterea oficială a parteneriatelor civile reprezintă un enunț clar despre valorile țării – respect, egalitate, demnitate. În acest sens, întrebarea este dacă se va realiza această schimbare, sau dacă România va continua să rămână în urmă, cu un sistem legal care pare tot mai incompatibil cu tendințele europene și cu principiile fundamentale ale drepturilor omului. Perspectivele sunt incert și dezbaterea publică este doar la începutul unui proces esențial pentru evoluția societății românești.