Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat marți că Uniunea Europeană intenționează să continue campania de sancțiuni economice împotriva Rusiei, iar următorul set de măsuri restrictive va fi gata până luna viitoare. Aceasta a făcut afirmația după summitul online al Consiliului European dedicat conflictului din Ucraina, la o zi după întâlnirea de la Washington dintre președintele american și liderul ucrainean, la care au participat și reprezentanți ai unor state europene pentru a-l susține pe Volodimir Zelenski.

Kallas a subliniat că „unitatea dintre liderii UE în timpul summitului virtual de astăzi era evidentă” și că prioritățile discutate au fost siguranța Ucrainei și noile sancțiuni împotriva Moscovei, care vor fi abordate în negocierile planificate pentru săptămâna viitoare între miniștrii apărării și afacerilor externe ai Uniunii.

Ea a evidențiat, de asemenea, că „nu poți avea încredere în Vladimir Putin să respecte promisiuni sau angajamente. De aceea, garanțiile de securitate trebuie să fie suficiente de robuste și credibile pentru a descuraja Rusia de la orice alte acțiuni agresive”.



Sursa articol