
Forțele de securitate din Rusia au eliminat trei membri ai unui grup de elită de sabotaj și recunoaștere din Ucraina și au capturat tot atâtea persoane într-o operațiune desfășurată în zona Briansk, apropiată de granița ucraineană, a comunicat miercuri Serviciul Federal de Securitate (FSB), conform agenției de știri EFE.
Potrivit FSB, grupul de sabotaj destructurat pregătea atacuri asupra infrastructurii de transport din Rusia și era format din membri ai unei unități speciale a Direcției Generale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării.
Acești membri, care au opus rezistență, au fost instruiți „cu participarea directă a agenților serviciilor secrete occidentale în Ucraina, precum și în Lituania, Estonia și Norvegia”, afirmă autoritatea rusă.
„La fața locului, au fost confiscate șase arme automate fabricate în Statele Unite și echipate cu amortizoare, 16 kilograme de exploziv plastic de origine cehă și detonatoare, precum și o cantitate mare de grenade și muniții compatibile cu echipamente NATO”, precizează FSB.
De asemenea, cei trei membri de elită ai trupelor ucrainene capturați au declarat în timpul interogatoriului că, în septembrie anul trecut, au participat la o altă misiune specială în care au sabotat cale ferată cu explozivi într-o regiune rusă, Belgorod.
Fii primul care comentează