Conform unei noi investigații, Rusia administrează o vastă rețea de peste 200 de centre dedicate reeducării, rusificării și militarizării minorilor ucraineni. Investigația prezintă documente și imagini din satelit care confirmă că acești copii sunt duși în astfel de centre pentru a fi supuși unei propagande patriotice, pregătiți pentru utilizarea armamentului și implicați în exerciții de luptă, cu scopul de a-i face să lupte pentru Rusia.

Aceste facilități, situate în Rusia și în zonele ocupate din Ucraina, includ centre de instruire, școli, baze militare, unități medicale, locuri de cult și universități. De la începutul invaziei din 2022, copiii ucraineni sunt trimiși în aceste locuri și implicați în programe care constau în îndoctrinare patriotică, antrenamente de luptă, exerciții pentru parașutiști și cursuri despre modul de asamblare a dronelor pentru armata rusă.

Un raport realizat de specialisti de la Școala de Sănătate Publică din cadrul Universității Yale, intitulat „Copiii furați ai Ucrainei: În interiorul rețelei ruse de reeducare și militarizare”, arată că cel puțin 130 dintre centrele respective sunt implicate în procese de reeducare, inclusiv în încercări de a impune narative favorabile Rusiei asupra copiilor.

Raportul mai evidențiază că cel puțin 39 dintre aceste facilități derulează programe de militarizare în care copiii, ai căror vârste încep de la 8 ani, sunt antrenați cu arme, participă la competiții de aruncare a grenadelor și urmează cursuri de medicină tactică.

Rezultatele raportului confirmă și informațiile publicate anterior de aceeași sursă media, care relata cum copiii din regiunile ocupate ale Ucrainei au fost forțați să participe în astfel de centre militare și pregătiți să lupte pentru Rusia.

Specialiștii afirmă că aceste facilități reprezintă o rețea fără precedent, dezvoltată în special din 2014, menită să transforme copiii ucraineni în cetățeni ruși. Potrivit lui Nathaniel Raymond, directorul acestui laborator de cercetare, aceste centre sunt o cale prin care copiii ucraineni sunt reeducați și transformați în soldați, fiind practic o metodă de spălare a creierului.

Aproximativ o pătrime dintre aceste centre arată semne de extindere, ceea ce indică faptul că Moscova se pregătește să găzduiască și mai mulți copii, iar cel puțin două centre noi sunt în curs de construcție.

Experții consideră că răpirea în masă a copiilor ucraineni de către Rusia reprezintă o crimă de război.



Sursa articol