ULTIMA ORA
Tehnologie

România, mai sigură decât franta, Germania sau Italia în 2026: Ce orașe sunt safe?

Cristian Marinescu

România, o țară sigură: Depășește state din vestul Europei la nivelul percepției infracționalității

România se numără printre statele cu un nivel scăzut de infracționalitate, conform datelor unei platforme internaționale care monitorizează siguranța la nivel global. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat rezultatul, precizând că România este „printre cele mai sigure țări din lume”. Clasamentul este realizat pe baza percepției cetățenilor.

În cadrul clasamentului european, România ocupă locul 28, depășind state precum Franța, Belgia, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Germania și Spania. Aceste țări au un nivel de criminalitate perceput ca fiind mai ridicat. Totodată, România este considerată mai sigură decât Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova.

Polonia, Austria, Elveția, Finlanda, Cehia și Danemarca se numără printre cele mai sigure țări, având un indice al criminalității sub 30. Datele folosite pentru realizarea clasamentului provin din sondaje completate de utilizatori din întreaga lume. Aceștia își exprimă percepția asupra siguranței și nivelului de criminalitate.

Cum stau marile orașe din România

Analiza extinsă realizată de platforma menționată include și peste 150 de orașe europene. În general, marile orașe din România sunt percepute ca fiind sigure. Constanța și Craiova înregistrează cele mai ridicate niveluri ale criminalității, ocupând locurile 56 și, respectiv, 65 în clasamentul european. Aceste valori sunt mult sub cele înregistrate în orașe precum Marsilia sau Birmingham.

Bucureștiul se situează pe locul 114 din 153 de orașe, cu un indice de aproximativ 28,5. Nivelul plasează capitala într-o zonă considerată sigură sau moderată, fiind sub orașe precum Paris, Londra sau Bruxelles.

orașele cu cel mai scăzut nivel al infracționalității

Orașele din vestul și centrul țării se evidențiază în partea inferioară a clasamentului, acolo unde se regăsesc orașele cu cel mai scăzut nivel al criminalității. Timișoara ocupă locul 127, Brașov se află pe poziția 131, iar Cluj-Napoca ajunge până pe locul 141, fiind printre cele mai bine clasate orașe românești din punct de vedere al siguranței.

Datele din sondaje sunt convertite în valori numerice între -2 și +2. Ulterior, acestea sunt transformate într-un scor de la 0 la 100 pentru a permite comparații între țări și orașe. „Pentru a menține acuratețea datelor, folosim algoritmi de filtrare a spamului care exclud intrările de la utilizatorii care prezintă un comportament suspect. Rezultatele sondajului sunt apoi scalate de la 0 la 100 pentru o interpretare și o comparare mai ușoară”, au transmis reprezentanții platformei. Indicele este actualizat constant și include date colectate pe o perioadă de cinci ani, fiind recalculat de două ori pe an.

Sursa: Playtech.ro