Conform Economistul.ro: România se confruntă cu o paradoxală dependență de condițiile meteorologice pentru siguranța energetică, o realitate ce o plasează în dezavantaj față de vecinii săi, în special față de Bulgaria. Sectorul energetic românesc funcționează eficient preponderent în perioadele cu precipitații abundente, care asigură umplerea lacurilor de acumulare, devenind vulnerabil în alte condiții. Această situație subliniază lipsa unei strategii energetice pe termen lung, comparabilă mai degrabă cu o „superstiție” decât cu un plan de suveranitate.
Lecția bulgară în stocarea energiei
Bulgaria a demonstrat o abordare eficientă în gestionarea stocării energiei, un domeniu în care România încă se află în dezbateri parlamentare fără rezultate concrete. Prin decizii de reglementare simple, dar decisive, Sofia a eliminat barierele birocratice și a integrat unitățile de stocare pe bază de baterii ca participanți independenți pe piața de energie. Guvernul bulgar a alocat 600 de milioane de euro din fonduri PNRR pentru proiecte comerciale de stocare, atât alături de parcuri fotovoltaice, cât și independente. Aceste investiții vizează stocarea energiei ieftine din timpul zilei pentru a fi revândută la prețuri de vârf seara.
Pe lângă sistemele de stocare pe bază de baterii, Bulgaria a conservat și dezvoltat o infrastructură pe care România o are doar în proiecte abandonate: hidrocentralele cu acumulare prin pompare. Complexul Chaira, cu o capacitate de 864 MW, alături de alte centrale din regiunea Rila-Rhodopi, totalizează o capacitate flexibilă semnificativă. Principiul este simplu: apa este pompată către un lac superior atunci când electricitatea este ieftină, de regulă la prânz, când producția fotovoltaică este ridicată, iar seara, la creșterea cererii, apa coboară prin turbine, generând energie.
Proiectul Tarnița-Lăpuștești, o istorie a abandonului
În contrast cu modelul bulgar, proiectul Tarnița-Lăpuștești din România pare a fi o poveste nescrisă, un proiect administrativ permanent amânat. Gândit acum peste patru decenii, proiectul a rămas la stadiul de intenție, fiind periodic reluat, abandonat și redescoperit de decidenții succesivi. România nu dispune în prezent de nicio hidrocentrală operațională cu acumulare prin pompare, deși dispune de potențial geografic și hidrologic suficient. Lipsa de viziune pe termen lung a generațiilor anterioare de lideri a creat un gol pe care țara îl resimte acum.
Această absență a infrastructurii de stocare are consecințe financiare directe. În zilele cu producție solară ridicată, România este obligată să exporte surplusul de energie către Bulgaria la prețuri foarte scăzute, uneori chiar negative. Bulgaria valorifică această energie ieftină, o stochează și apoi o revinde României la prețuri mult mai mari în perioadele de vârf de consum. Astfel, România ajunge să fie un exportator păgubos, dependent economic de vecinul său din sud, din cauza propriei inacțiuni.
Prioritatea strategică pentru România ar trebui să fie asigurarea independenței și a confortului energetic al cetățenilor. Aceasta implică investiții concrete în stocarea energiei, prin simplificarea reglementărilor pentru baterii și capacități de pompaj și prin direcționarea fondurilor europene către astfel de proiecte comerciale. Proiectul Tarnița-Lăpuștești necesită ieșirea din sfera promisiunilor electorale și transformarea într-un șantier real. Orice strategie națională trebuie să acorde prioritate securității energetice și puterii de cumpărare a cetățeanului, asigurând că iluminatul și încălzirea nu devin un lux inaccesibil, înainte de a aborda ambiții simbolice.
Sursa: Economistul.ro
